Blogul lui George Bălan

de George Bălan

Frunza-n zbor, de vânt purtată,
Ia cu dânsa-n depărtare
Invitaţia de nuntă
La un fluture cu-o floare.

Câtă vâlvă, ce mai freamăt:
De la rege la opincă,
Că-s chemaţi să stea în capăt
Nunul Soare cu o hrincă.

Ceru-şi mângâie supuşii
Când c-o ploaie îi botează,
Căci deschisă-i clanţa uşii
Şi în nori se… îmbăiază.

Toboşind a zăpăcita
Pe la scorburi temătoare,
Ghionoaia-ş mâncă pita
Sau se uită-n buzunare?

Ce? Nu ştiţi că, da, se poate
O comoară să se-ascundă
Printre crengi întortocheate?
Dar ea ştie că-i… profundă.

Ş-apoi, doar c-o zi ‘nainte
Un trifoi, la patru ace,
A venit să îi prezinte
Un stejar, plângând găoace…

Zău, că asta-i legătura
Între nunta ce se face
Şi potcoava de pe tura
Purecelui care-o place!

Trec sudori de bucurie
Peste frunţile crestate
A’ copacilor de glie
Arămiţi ca de palate.

Din răstoace, o ţestoasă,
Ce-are-o casă… ce să-ţi spun…
Văd că are o grimasă,
Dar broscoiul pare bun.

Dânsa s-a crezut isteaţă
Cu o vilă în spinare
“Dar… palat, cusut cu aţă,
Pentru-o floare oarecare?

Ce-o fi oare fluturaşul
Că şi el e tămâiat?
N-o şti oare Toporaşul
Sau, cumva, vreun alt băiat?”

Şi-a bătut o noapte capul
Discutând aşa… cu Luna,
De-unde i se trage finul
Şi de-a fost doar Floarea, una?

N-ai văzut câtă mulţime
De aleşi cu-a lor alese…
Ce alai de june prime,
Ce de prinţi, ce de prinţese!

N-ai văzut ce masă-ntinsă
Şi ce-au mai grăit bondarii
Şi, cum vrajba-n loc se stinsă
Când veniră lăutarii!

Zică cine ce a zice,
Eu vă spun ce-am auzit
Că şi socru-a fost complice
Fiindcă Luna s-a turtit.