Blogul lui George Bălan

Posts Tagged ‘Meleşcanu

Tocmai că astăzi n-am apucat s-aud o ştire, să citesc un ziar, deşi, dacă aş fi deschis radioul maşinii le-aş fi aflat într-un sfert de oră pe toate. Parcă m-am şi săturat de ştirile noastre. Dimineaţa când deschid PRO TV-ul parcă nu mă mai slăbesc ăştia cu accidentele. Când nu se-ntâmplă vreun accident mai urât tot ajung să ne dea o crimă, iar asta zi de zi. Sigur că nu te obligă nimeni să deschizi televizorul sau mai simplu, pui mâna pe telecomandă şi schimbi dacă nu-ţi place. Decât că asta deja, se-ntamplă de ani de zile. Mă-ntreb cui serveşte totusi? Am citit ceva interesant legat de inteligenţa emotională şi anume că, pentru a putea fi creativi trebuie să avem o stare de mulţumire, de bucurie, de împlinire. Nu cumva, zic şi eu, că n-am studii în domeniu, aştia vor să ne tâmpească de bună dimineaţa, ca să mai se gate cu spiritul creativ al acestui popor? Zic şi eu…

Şi ce mi-e dat sa aflu, că tot n-am avut stare şi m-au mâncat degetele? Că s-ar fi furat vreo cincizeci de arme dintr-un depozit al armatei. Ei, Creţuleasco, că tare-mi place cum îi întrebi matale pe domnii aceia, de-au fost cincizeci de arme şi cine s-ar face responsabil. Vă spun eu d-ră: de vină suntem noi toti! Păi cum aşa?

Am să vă dau un mic exemplu. Când am fost la Sighetul Marmaţiei, la festivalul măştilor am rămas îngheţat nu atât de gerul care în cele din urmă m-a ţintuit câteva zile la pat, dar mai cu seama că am avut sentimentul că mă aflu într-un stat poliţienesc.Veniseră la festival din toate colţurile ţării, de la Curtea de Argeş, Bihor, Sălaj, vârstnici şi tineri, cu fluiere, acordeoane şi dobe, dar mai cu seama cu sfintele porturi tradiţionale, care mie mi-au mers la inimă. Ceea ce însă n-aveam cum să pricep a fost de ce aceşti oameni minunaţi erau despărţiţi de noi cei care-i filmam şi-i adoram printr-un gard, ba ceea ce mi s-a părut cel mai strigător la cer, faptul că eram ţinuţi acolo în spatele gardului de jandarmi. Nu unul ci o mulţime. Ce rost aveau acolo ăştia, când, la tribună, ca odinioară parcă, erau doar o mână de politicieni obscuri de care nimeni nu a auzit. Drept îi, Doamne, că reprezentau oficialităţile şi că, da’ dacă n-ar fi fost bine colindate?? Am vrut să prind mai deaproape nişte instantanee, însă mai că nu am fost îmbrâncit de omul legii până ce nu l-am întrebat foarte apăsat de se mai crede cumva în comunism. Nu că pentru mine comunismul are cine ştie ce conotaţii negative, decât că ştiam că aşa va întelege că a întrecut măsura. Acolo oamenii parcă sunt mai iertatori şi nu-i bagă în seamă pe aştia care vor să le mai ţină jugul pe gât. Sunt buni de să-i pui pe pâine şi-s iertători. Ce mai încoace şi- ncolo? Asta este poliţia politică. Jandarmeria care în loc să-i apere pe cetăţeni îi apără pe politicieni care le conferă diverese privilegii.

 Să traiţi bine, prieteni!

picture-117

Stai că iar mi-am amintit! Că-n urmă cu câţiva ani s-au furat din depozitele Poliţiei Române  nu mai puţin de 42 de kg de droguri!?!

Gata cu ciordeala, fraţilor că nu de aia vă plătim uniformele! Ne-am făcut de râsul curcilor ca să nu zic al mieilor… Ce-ai dragă cu „Tăcerea mieilor”? Ştiu că-i cu Antony Hopkins. Îl am, las’ că ţi-l aduc diseară.

Hai, te pup!

Şi-acu să ne întoarcem la oile noastre, că zău, parcă acum mi le reamintesc pe toate. Nu, nu am treabă acum cu ce-a fost înainte de revoluţie. Mă intresează numai ce s-a întâmplat după, cu Ministerul Apărării şi nu de alta dar, într-un sondaj de opinie, românii şi-au manifestat cea mai mare încredere în armata şi biserică. Şi mă uit la miniştrii apărării care, rând pe rând, de la ultimii spre primii, au ajuns de toata jalea: unul parcă a fost demis fiindcă a fluierat în biserică, altul este proaspăt deţinut, altul a fost acuzat că ar fi fost omul ruşilor, doar Meleşcanu ce-a rămas basma curată. Noi, românii, avem un proverb care spune ca peştele de la cap se-mpute. Staţi că am greşit, că Teodor Atanasiu n-a fost demis ci doar era suspendat, culmea, chiar de Ziua Armatei şi în cele din urmă şi-a depus demisia, fiindcă „cel mai deştept cedează”; adică, vedeţi voi, românilor, că el e mai deştept decât Băsescu pe care voi l-aţi ales.

Sigur că aparent între Jandarmerie şi Ministerul Apărării căruia tocmai ce i-au fost furate armele (eu cred că toate) nu este nici o legatură. Doar că, după mine şi unii şi alţii sug de la bugetul de stat, adică de la mine şi de la tine şi, în loc să ne slujescă se slujesc de noi. Doar că, Ministerul Apărării, fiindcă nu are suficiente resurse umane ca să-şi asigure paza propriilor depozite apelează la firme de pază unde cine credeţi că lucrează? Tot ei! Că doar s-au pensionat baieţii şi prin urmare şi-au tras nişte salarii compensatorii ca şi cum ar fi fost minerii din Valea Jiului, iar apoi, de-a doua zi, s-au angajat la firma d-lui general, care a ajuns deputat că e de lucru, mai dragă…

Zău că nu vă spuneam nimic din toate astea dacă nu se fura armamentul, dar, fricos din fire, acum vă spun tot ce ştiu, nu care cumva să se întample ceva şi să mă aflu cu constiinţa încărcată că n-am spus totul sau şi mai rău să explodeze cumva vreo bombă.

Da, ştiu că mămăliga nu explodează, hai, nu-mi răstălmaciţi vorbele!

Ne mai auzim, salut.

Stai că mi-am amintit! Acu’ vreo ţâşpe ani Consiliul Suprem de Apărare a Tării tocmai ce  a schimbat cu latifundiarul din Pipera terenurile care se pare ca l-au propulsat miliardar.  Ce dacă omul mai are şi o fabrică de armament, parcă la Drăgaşani? Stai, că acum chiar mă apucă năbădăile. Că astuia tocmai i-a fost furată maşina deunăzi, a fluierat omul dupa nepoţi şi i-au adus hoţii masina numa să fie iertaţi. Ce face cu fabrica de aramment?  Export, măi dragă, că doar n-o scărpina oile! Asta-i băi, fraţilor: într-un fel sau altul cu AKM-urile noastre cred că s-a furat de la export.

Da’ acum mi-am amintit şi de generalul ăla care a fost dat afară din armată, Chelaru parcă-i zice, că a participat la omagierea mareşalului. Nu pot să vă spun care, fiindcă au dat aştia o ordonanţă de urgenţă (o.U. nr. 31/2002) că dacă rosteşti în public numele mareşalului te bagă la răcoare, că ăsta nu e joc de copii cu puşti. Doar se trezeste conştiinţa naţională…

Numa’ că iară ce mi-am amintit…  că în ograda SRI-ului era un miniserviciu sau cum i-o fi zicând care, printre altele probabil, se ocupa de semnătura electronică. Le zic şi eu după ureche că n-am de unde ştii detalii decât din presă. Ei bine, cui credeţi că i-a fost vândută activitatea respectivă? Unei firme de-a lui Verestoi Atila, căruia i s-a trezit din prima constiinţa naţională şi tot avea banii s-o cumpere.  Ceea ce însă mă miră, măi dragă, este că aştia au compromis  NATO, au compromis capitalismul, au compromis suveranitatea naţională ne înlocuiesc adevăratele valori naţionale cu fantome create de televiziunile obscure, îl fac pe Beligan si Rebenciuc să regrete că au trăit vremurile astea…

Dar flota noastră, măi dragă, unde este? Hai să vă dau soluţia, prieteni: puneţi-l pe Becali la interne că tremură gacii pe hoţi de frică în faţa lui, la exportul de arme se pricepe, iar în loc de vapor are omul Maibach, să nu care cumva să fie suspectat că lui nu-i place muzica. Ce ziceţi corsarilor?


Blog Stats

  • 57.752 hits
BlogRank
mai 2024
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

PROMO







Social

Social