Blogul lui George Bălan

Posts Tagged ‘Bihor

Tocmai că astăzi n-am apucat s-aud o ştire, să citesc un ziar, deşi, dacă aş fi deschis radioul maşinii le-aş fi aflat într-un sfert de oră pe toate. Parcă m-am şi săturat de ştirile noastre. Dimineaţa când deschid PRO TV-ul parcă nu mă mai slăbesc ăştia cu accidentele. Când nu se-ntâmplă vreun accident mai urât tot ajung să ne dea o crimă, iar asta zi de zi. Sigur că nu te obligă nimeni să deschizi televizorul sau mai simplu, pui mâna pe telecomandă şi schimbi dacă nu-ţi place. Decât că asta deja, se-ntamplă de ani de zile. Mă-ntreb cui serveşte totusi? Am citit ceva interesant legat de inteligenţa emotională şi anume că, pentru a putea fi creativi trebuie să avem o stare de mulţumire, de bucurie, de împlinire. Nu cumva, zic şi eu, că n-am studii în domeniu, aştia vor să ne tâmpească de bună dimineaţa, ca să mai se gate cu spiritul creativ al acestui popor? Zic şi eu…

Şi ce mi-e dat sa aflu, că tot n-am avut stare şi m-au mâncat degetele? Că s-ar fi furat vreo cincizeci de arme dintr-un depozit al armatei. Ei, Creţuleasco, că tare-mi place cum îi întrebi matale pe domnii aceia, de-au fost cincizeci de arme şi cine s-ar face responsabil. Vă spun eu d-ră: de vină suntem noi toti! Păi cum aşa?

Am să vă dau un mic exemplu. Când am fost la Sighetul Marmaţiei, la festivalul măştilor am rămas îngheţat nu atât de gerul care în cele din urmă m-a ţintuit câteva zile la pat, dar mai cu seama că am avut sentimentul că mă aflu într-un stat poliţienesc.Veniseră la festival din toate colţurile ţării, de la Curtea de Argeş, Bihor, Sălaj, vârstnici şi tineri, cu fluiere, acordeoane şi dobe, dar mai cu seama cu sfintele porturi tradiţionale, care mie mi-au mers la inimă. Ceea ce însă n-aveam cum să pricep a fost de ce aceşti oameni minunaţi erau despărţiţi de noi cei care-i filmam şi-i adoram printr-un gard, ba ceea ce mi s-a părut cel mai strigător la cer, faptul că eram ţinuţi acolo în spatele gardului de jandarmi. Nu unul ci o mulţime. Ce rost aveau acolo ăştia, când, la tribună, ca odinioară parcă, erau doar o mână de politicieni obscuri de care nimeni nu a auzit. Drept îi, Doamne, că reprezentau oficialităţile şi că, da’ dacă n-ar fi fost bine colindate?? Am vrut să prind mai deaproape nişte instantanee, însă mai că nu am fost îmbrâncit de omul legii până ce nu l-am întrebat foarte apăsat de se mai crede cumva în comunism. Nu că pentru mine comunismul are cine ştie ce conotaţii negative, decât că ştiam că aşa va întelege că a întrecut măsura. Acolo oamenii parcă sunt mai iertatori şi nu-i bagă în seamă pe aştia care vor să le mai ţină jugul pe gât. Sunt buni de să-i pui pe pâine şi-s iertători. Ce mai încoace şi- ncolo? Asta este poliţia politică. Jandarmeria care în loc să-i apere pe cetăţeni îi apără pe politicieni care le conferă diverese privilegii.

 Să traiţi bine, prieteni!

picture-117

Stai că iar mi-am amintit! Că-n urmă cu câţiva ani s-au furat din depozitele Poliţiei Române  nu mai puţin de 42 de kg de droguri!?!

Gata cu ciordeala, fraţilor că nu de aia vă plătim uniformele! Ne-am făcut de râsul curcilor ca să nu zic al mieilor… Ce-ai dragă cu „Tăcerea mieilor”? Ştiu că-i cu Antony Hopkins. Îl am, las’ că ţi-l aduc diseară.

Hai, te pup!

Şi-acu să ne întoarcem la oile noastre, că zău, parcă acum mi le reamintesc pe toate. Nu, nu am treabă acum cu ce-a fost înainte de revoluţie. Mă intresează numai ce s-a întâmplat după, cu Ministerul Apărării şi nu de alta dar, într-un sondaj de opinie, românii şi-au manifestat cea mai mare încredere în armata şi biserică. Şi mă uit la miniştrii apărării care, rând pe rând, de la ultimii spre primii, au ajuns de toata jalea: unul parcă a fost demis fiindcă a fluierat în biserică, altul este proaspăt deţinut, altul a fost acuzat că ar fi fost omul ruşilor, doar Meleşcanu ce-a rămas basma curată. Noi, românii, avem un proverb care spune ca peştele de la cap se-mpute. Staţi că am greşit, că Teodor Atanasiu n-a fost demis ci doar era suspendat, culmea, chiar de Ziua Armatei şi în cele din urmă şi-a depus demisia, fiindcă „cel mai deştept cedează”; adică, vedeţi voi, românilor, că el e mai deştept decât Băsescu pe care voi l-aţi ales.

Sigur că aparent între Jandarmerie şi Ministerul Apărării căruia tocmai ce i-au fost furate armele (eu cred că toate) nu este nici o legatură. Doar că, după mine şi unii şi alţii sug de la bugetul de stat, adică de la mine şi de la tine şi, în loc să ne slujescă se slujesc de noi. Doar că, Ministerul Apărării, fiindcă nu are suficiente resurse umane ca să-şi asigure paza propriilor depozite apelează la firme de pază unde cine credeţi că lucrează? Tot ei! Că doar s-au pensionat baieţii şi prin urmare şi-au tras nişte salarii compensatorii ca şi cum ar fi fost minerii din Valea Jiului, iar apoi, de-a doua zi, s-au angajat la firma d-lui general, care a ajuns deputat că e de lucru, mai dragă…

Zău că nu vă spuneam nimic din toate astea dacă nu se fura armamentul, dar, fricos din fire, acum vă spun tot ce ştiu, nu care cumva să se întample ceva şi să mă aflu cu constiinţa încărcată că n-am spus totul sau şi mai rău să explodeze cumva vreo bombă.

Da, ştiu că mămăliga nu explodează, hai, nu-mi răstălmaciţi vorbele!

Ne mai auzim, salut.

Stai că mi-am amintit! Acu’ vreo ţâşpe ani Consiliul Suprem de Apărare a Tării tocmai ce  a schimbat cu latifundiarul din Pipera terenurile care se pare ca l-au propulsat miliardar.  Ce dacă omul mai are şi o fabrică de armament, parcă la Drăgaşani? Stai, că acum chiar mă apucă năbădăile. Că astuia tocmai i-a fost furată maşina deunăzi, a fluierat omul dupa nepoţi şi i-au adus hoţii masina numa să fie iertaţi. Ce face cu fabrica de aramment?  Export, măi dragă, că doar n-o scărpina oile! Asta-i băi, fraţilor: într-un fel sau altul cu AKM-urile noastre cred că s-a furat de la export.

Da’ acum mi-am amintit şi de generalul ăla care a fost dat afară din armată, Chelaru parcă-i zice, că a participat la omagierea mareşalului. Nu pot să vă spun care, fiindcă au dat aştia o ordonanţă de urgenţă (o.U. nr. 31/2002) că dacă rosteşti în public numele mareşalului te bagă la răcoare, că ăsta nu e joc de copii cu puşti. Doar se trezeste conştiinţa naţională…

Numa’ că iară ce mi-am amintit…  că în ograda SRI-ului era un miniserviciu sau cum i-o fi zicând care, printre altele probabil, se ocupa de semnătura electronică. Le zic şi eu după ureche că n-am de unde ştii detalii decât din presă. Ei bine, cui credeţi că i-a fost vândută activitatea respectivă? Unei firme de-a lui Verestoi Atila, căruia i s-a trezit din prima constiinţa naţională şi tot avea banii s-o cumpere.  Ceea ce însă mă miră, măi dragă, este că aştia au compromis  NATO, au compromis capitalismul, au compromis suveranitatea naţională ne înlocuiesc adevăratele valori naţionale cu fantome create de televiziunile obscure, îl fac pe Beligan si Rebenciuc să regrete că au trăit vremurile astea…

Dar flota noastră, măi dragă, unde este? Hai să vă dau soluţia, prieteni: puneţi-l pe Becali la interne că tremură gacii pe hoţi de frică în faţa lui, la exportul de arme se pricepe, iar în loc de vapor are omul Maibach, să nu care cumva să fie suspectat că lui nu-i place muzica. Ce ziceţi corsarilor?

Anunțuri

Mi-a fost dat astăzi să depun o acţiune la Tribunalul Bihor. Pe lângă documentele propriu-zise legea cere să depui, pentru acel tip de acţiune, un timbru judiciar de 39 de lei şi o taxă de timbru de 0,3 lei.

Ce bine că în incinta clădirii se află şi un oficiu poştal unde pot să le plătesc, mi-am zis. Doar că, deşi poţi achita cei 39 de lei cu mandat poştal, funcţionara de la ghişeu îmi spune că nu se găsesc timbre fiscale de 0,3 lei şi că, eventual, să includă suma respectivă în mandat, că oricum e derizorie şi că majoritatea instanţelor acceptă, respectiv că, oricum, n-o să am nici o problemă la depunerea acţiunii. Mi-a dat să completez mandatul, ba mi-a dat şi un model, aşa că hai la treabă Bălan!

Drept e că e cam mic locul… Mă trag s-o las pe o doamnă care bănuiam că are o problemă similară, dau să scriu pe perete, şi-atunci funcţionara, care ştia mult mai bine decât mine mersul lucrurilor, îmi spune că afară este o masă pe care pot scrie. Hotărăsc să nu plec, nu care cumva între timp să mai apară vreo zece şi să-mi pierd locul. Oricum într-un minut aveam să fiu gata. Doar că mandatul respectiv îmi cerea să ştiu numărul de cont al meu, să trec contul beneficiarului etc. Şi de data asta am avut noroc, că tocmai aveam un chitanţier, cu toate datele. Când ajung la contul beneficiarului mi se aprinde beculeţul, că, fiind două taxe de timbru, unul judiciar şi celălalt fiscal, ar trebui să se plătească în două conturi diferite. O rog pe domnişoară să-mi treacă distinct cele două taxe, da n-apuc bine să termin că-mi şi replică fără să se mai gîndească nici o secundă că, de fapt plătesc o sumă şi că, oricum, chiar dacă n-aş proceda aşa, timbre fiscale de 0,3 lei nu sunt, căci n-a tipărit Ministerul Justiţiei de multă vreme şi că se cunoaşte situaţia…

În cele din urmă văd că nu 39,3 lei am plătit ci 42,19 lei. Am crezut că mi-au pus şi TVA pe taxe, dar repede m-am liniştit când am aflat că pentru serviciul prestat Poşta Română încasează şi ea un comision ca şi cum aş fi trimis banii unei persoane fizice, în ţară. Într-adevăr, nimic nefiresc. Insist , totuşi, dacă pentru cei 0,3 lei nu au un alt cont să mai facem o chitanţă, dar, cu oarecare fermitate, mă potoleşte că nu există cont pentru taxa de timbru.

Stau şi mă întreb dacă judecătorii, care nu admit acţiunile fiindcă o prevedere din lege (de a achita taxa de 0,3 lei) nu este îndeplinită, au ori nu dreptate? Nu cumva ditamai Ministerul Justiţiei ne îngrădeşte, pentru neputinţele lui, dreptul la JUSTIŢIE? Poşta şi-a luat banii, Ministerul de Justiţie şi-a luat grosul banilor dar ne râde în faţă ca şi cum ar fi vina noastră că nu ştim cum să plătim.

Constituţia României

[…]

ARTICOLUL 21

Accesul liber la justiţie

(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.


Blog Stats

  • 46,971 hits
BlogRank
Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Mai    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

PROMO







Social

Social

Introdu-ți adresa de e-mail

Alătură-te altor 137 de urmăritori