Blogul lui George Bălan

Archive for the ‘Poezii’ Category

De s-ar putea face un abonament la iubire sau de-am putea primi măcar o cartelă care să funcționeze sigur, ca o nitroglicerină, să dăm timpul înnapoi doar apăsându-i sfârcurile ca într-o colapsare de găuri negre, atât cât să găsim undele gravitaționale… trei minute…prin Calea Lactee sau…poate prin Centauri…ori de vrei fă-ți şi tu Universul Tău, numai spune-mi înainte de toate… Cuvântul…şi nu mă lăsa cu şarpele-n Rai… florile-s dalbe… Până acum ne uitam doar la trecut printr-o oglindă semitransparentă, dar de azi știm prea bine că putem sonda viitorul. Sună bine? Hai să ne tăvălim prin fânul iepei lui Făt Frumos! Mor de râs! Mi se străpezesc gândurile de dimineață… e un pic peste cinci și tu-ți fardezi cerul pe pleoape?

Fabrica de timp și bani

 

 

Citește restul acestei intrări »

De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
In jurul tau, si spun ca-i vina ta;
De crezi in tine, chiar cand omenirea
Nu crede, dar sa-i crezi si ei cumva;
S-astepti, dar nu cu sufletul la gura;
Sa nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
Sa nu raspunzi la ura tot cu ura,
Dar nici prea bun sa pari, nici prea-ntelept;

De poti visa – si nu-ti faci visul astru;
De poti gandi – dar nu-ti faci gandul tel;
De-ntampini si Triumful si Dezastrul
Tratand pe-acesti doi impostori la fel;
De rabzi sa vezi cum spusa ta-i sucita
De pisicher, sa-l prinda-n lat pe prost;
Cand munca vietii tale, naruita,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

De poti sa strangi agonisita toata
Gramada, si s-o joci pe-un singur zar,
Sa pierzi, si iar sa-ncepi ca-ntaia data,
Iar c-ai pierdut – nici un cuvant macar;
De poti sili nerv, inima si vana
Sa te slujeasca dupa ce-au apus,
Si piept sa tii cand nu mai e stapana
Decat Vointa, ce le striga: ‘Sus! ‘

De poti ramane TU in marea gloata;
Cu regi tot TU, dar nu strain de ea;
Dusman, om drag, rani sa nu te poata;
De toti sa-ti pese, dar de nimeni prea;
De poti prin clipa cea neiertatoare
Sa treci si s-o intreci gonind mereu,
Al tau va fi Pamantul asta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, fiul meu!

Rudyard Kipling (1865-1936, Anglia)
Laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in anul 1907.
Motivatia juriului Nobel:
‘… pentru puterea de observatie, originalitatea imaginatiei, virilitatea ideilor si remarcabilul talent narativ care caracterizeaza creatia acestui autor de reputatie mondiala…’

Îmbătată de voinţa
Zurgălăilor încinşi,
Iarna şi-a cerşit căinţa,
Când erau cu treburi prinşi

Şi ţăranu’, şi-orăşanu’,
Căci stă bine-n sărbătoare
Să se cântărească anu’:
Cât s-a scurs şi cât mai are.

*

Stau hălcanele-atârnate
Drept în faţă la o mâţă,
Ce-şi caută de sănătate…
Şi nu face, zău, vreo fâţă.

Doar în pod parcă s-aude
Tari-un şoarece-n grăunţi.
Chiar de-ar fi mâţele slude
Mahomed vine la munţi!

Nici în beciuri nu s-atinge
Nimenea de vreun butoi.
Până anu’ nu se stinge
Se bea vin de anul doi.

Vin alene, pe-serate
Toţi moşnegii la copii
Cismele să li s-arate
Şi s-aculte poezii.

**

Eu vă spun, că-n fiecare
Iarnă, i-am tot urmărit
Pe vizor, pe scaun, călare,
Ş-încă nu m-am lămurit.

De ce vin, dar de ce pleacă
Până n-apuci să le zici
Să mai stea, aşa, oleacă,
Să-ţi dea tolba pe şorici.

De-or veni la a voastră uşă
Şi cumva de i-ţi găsi
Întrebaţi-i de-au mătuşă
Şi de au, cumva, copii,

Căci eu vreau de pe-acuma
Chiar de-s mic, moşneag să fiu,
Să deprind din timp cutuma
Să n-ajung vreun ageamiu.

 vanator de cariera

Etichete:

dedicaţie Dianei şi lui Horia

 
Când dragostea se-ntinde
Asemeni războaielor
Logodna o prinde
În cătarea inelelor.

Din istorii, de departe
Vii zeiţă sabatină
Ocrotită de-nsăşi Marte
Cu armura-i cristalină.

Stânci în jur ţi-s briliante,
Nopţile ţi-s stea de veghe,
Dar Zefirul, spune Dante,
Lin îngenunchi-va-n zeghe.

O să vezi atunci inelul,
Unul mic cât un grăunte,
Tu vei auzi poemul
Ce il va clădi în munte.

Peste-ocean ţi-l va aduce
Într-un lemn de chiparos
Un Ghilgameş sau un duce,
Ori de nu, chiar Făt-Frumos.

Să rosteşti atunci o rugă
Ca în voi să zămislească
Doruri înhămate-n fugă
Ca Luceafarul-n caleaşcă.

Ca doi berberi, împreună,
Pâinea ruptă, pân’ la moarte…
Viaţa s-o cântaţi în strună
Iar de frâu ţineti în parte!

 

 

Într-o lume ideală, de-o culoare infinită,
Verdele febril strănută, ba pe-alocuri chiar palpită.
Doi copaci din curtea şcolii care vor să studieze
Şi-au făcut în grabă freza, iar acu’ vor să pozeze.

Frunzele cad repetente la istorii viitoare,
Plagiază veri trecute în icoane de culoare.
Două umbre îngheţate se sărută pe ascuns,
Chicotesc şi râd pe sparte, de-al copacilor cap tuns.

Iar un pui de căţelandru ce-a trecut colţul la stradă
S-a pierdut de fraţi, de sore sau o face vreo bravadă?
Murături înghesuite stau cu nasu’ în borcane
Şi se uită zăpăcite, dezbrăcate, fără haine.

Mustul fierbe prin butoaie ce demult sunt afumate,
Prinde lecţia degrabă să afume pe câţi poate.
Ogoarele decoltate, îşi croiesc straie mai noi,
Că-s vecine, la estradă, cu norii mânjiţi de ploi.

Ciripitu-i amintrire, o visare începută,
Nici gândacii nu acceptă muzica să fie mută.
Doar o barză ce-i de gardă sau ce startul l-a pierdut,
Întreabă fiece gloabă de nu vrea un nou-născut.

 toamna

Băltesc în ceruri ploi de stele,
Izvor şi muză creatoare,
Ce umplu inimi menestrele,
În nopţi plutind în călimare

Bălteşte-mi sufletu de tine,
Iar vorba ta mi-e ţărm ce-adie,
Durerea clipei s-o închine
Cînd te topeşti a păpădie.

Aruncă-ţi dragostea pe apă
Să-mi sară inima din chingi
Inel de nuntă să ne-ncapă
Să te cutreier, să mă-nvingi.

Mai lasă-te în rai visată,
Cu ingeri mirosind a lapte
Croind o lume-aristocrată
Nu doar în vorbe ci prin fapte.

Mulţamu-Ţi, Doamne-n orice clipă,
Că m-ai crescut şi arătat
Unde iubirea se-nfiripă,
Şi că, iubind, ferit eşti de păcat!

Crez

Posted on: 08/07/2009

de George Bălan

Cum se-aprinde-n noi iubirea
Făr’ de foc, făr’ de chibrite
E precum ne este firea
Şi cum iţele-s sortite.

Poţi umbla o lume-ntreagă
Şi pe nimeni să-ntâlneşti,
Iar, de-ţi mai rămane vlagă
Să mai speri, ba s-o porneşti

De la capăt, înc-o dată
Şi-înc-o dată, până când
Binele să-ţi vină-n plată
Chiar de-ar fi nu prea curând.

Dacă poţi să crezi în oameni
Că sunt buni, când nu-s de-ai tăi
Şi cumva observi că semeni
Cu cei buni dar şi cei răi,

Sau, când altul se-opinteşte
Tu o mână de-i întinzi
Făr’ s-astepţi cândva răsplata,
Car’ de vine şti s-o prinzi

Ori când alţii te înşală
Nu-i înşeli şi tu pe ei,
Dar le pui la îndoială
Crezul tău şi-i laşi mişei,

Chiar că meriţi să se-ntoarcă
Lumea toată împrejuru-ţi,
Tu să stai cu fruntea-ţi leaorcă,
Şi cu inima să-i cruţi.


Blog Stats

  • 51.424 hits
BlogRank
noiembrie 2020
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

PROMO







Social

Social