Blogul lui George Bălan

Posts Tagged ‘Să trăiţi bine!

Am câştigat  şi recursul cu finanţele. Să nu care cumva să vă închipuiţi că, dacă câştigaţi în primă instanţă statul n-o să facă recurs. Parcă nu-mi vine să cred… Nu că n-aş fi avut dreptate, dar deja de atât de multe ori am fost lezat în drepturile mele de acest stat încât mă şi întreb cum, Doamne, încă nu-l urăsc? Eu sunt unul dintre aceia care au vrut să plece în Canada, doar că, în cele din urmă, după ce am văzut cât de tare ne doresc canadienii, n-am mai plecat. Adevărul gol-goluţ nu-i chiar aşa, fiindcă atunci când m-au chemat la interviu, la Belgrad, firma mea mergea atât de bine că nu-mi mai venea să plec nicăieri.

Dar nu v-am spus despre ce este vorba. Aşa sunt eu, vorbă lungă… Să mă trageţi de mânecă altădată, că altmiteri o iau pe arătură şi nu mai ajung cu povestea mea la sfârşit.

Era  într-o sâmbătă dimineaţa şi zgribuream de frisoane sub plapumă. În mod normal sâmbăta mă duc într-o fugă la magazin că, după aceea, de la doisprezece, am oră de informatică şi încerc să n-o ratez. Atunci însă, n-aveam de gând să scot nasul din casă, doar că mă sună Alina, fata de la magazin, că avem control de la finanţe. Nu totdeauna se potriveşte socoteala de-acasă cu cea din târg, mi-am zis, aşa încât m-am echipat, ca-n armată, să fiu în cel mai scurt timp la magazin. Cei care aţi făcut armata ştiţi cum este la alarmă. Între timp mă gândeam cât de ciudaţi sunt şi ăştia de la finanţe, că parcă nu mă ştiu de peste şaisprezece ani şi parcă n-ar şti că sediul firmei nu este la magazin… N-ai ce-i face, că dacă mi-a trebuit firmă trebuie să le mai înghit şi pe astea. Între noi fie acum vorba, atunci când mi-am făcut firmă n-aveam ce să dau lui fiu-meu de mâncare, fiindcă cu doar un salar de profesor nu ne ajungeau banii defel. Nevastă-mea tocmai se întorsese cu ăl’ mic din Canada, prin anii 1993, aşa că cine s-o angajeze?

Nu trecură douăzeci de minute, că Oradea e oraş mic, şi ajung să mă întâlnesc cu controlul: două doamne. Mi-aduc aminte că am citit printr-o broşură pe care o primeam de la Rentrop & Straton că la fiecare control e bine să soliciţi ordinul de serviciu, legitimaţia şi delegaţia; fac şi eu ca atare să nu mă creadă chiar prost, cer să văd respectivele acte şi, stupoare: doamnele nu aveau nimic. Nu tu legitimaţie, nu tu delegaţie, nu tu ordin de serviciu. „Păi, ca să mă controlaţi, trebuie să fiţi mai în ordine decât mine” le-am zis, aşa încât aveam să ajung în cel mai scurt timp înapoi sub plapumă. M-am mirat şi eu de mine cât de repede s-au tirat doamnele, dar numai de control nu-mi ardea. Nu ştiu dacă făceam la fel dacă n-aş fi avut febră, cert este că am fost mai viteaz decât mă ştiam până atunci. Ce-i drept, cum adică să vină la control fără măcar o legitimaţie? Nu-i nimic, că cel puţin până luni m-oi face bine, că de mă ţineau vreo patru ceasuri să-mi povestească cum trebuie complectate actele chiar că ajungeam după aceea la spital.

Luni, ca şi cum nu mi-ar fi trecut febra, ce-mi trece prin mintre, să le depun la registratura finanţelor o scrisoare în care să le relatez şi directorilor de acolo întâmplarea, ca să se cunoacă din start şi poziţia mea, nu care cumva să zică vreunul că mă sustrag controlului. Le povestesc pe toate… cu legitimaţie, cu delegaţie etc, şi mă duc liniştit de acolo căci făcusem ce trebuia. Trece luni, trece marţi, era să treacă miercuri, dar primesc telefon: „D-l Bălan, au revenit doamnele de la finanţe în control”.

Parcă aş fi vrut să văd alte feţe, nu tot pe alea… Una dintre doamne îmi spune că pe bonul nostru de marcat nu scrie denumirea produsului. Cumpărase ceva să aibă „proba”, aşa că acum eram încolţit. Ceea ce însă m-a indignat a fost faptul că au încercat să mă „târască” cu toate actele la finanţe, ca şi cum nu m-ar fi găsit, nu de alta dar domniile lor s-au gândit că nu pot scrie pe tejghea procesul verbal. Între noi fie vorba, am închiriat magazinul respectiv de la statul român. Ce-i drept, n-am loc să mai pun şi un birou acolo, dar nici n-am nevoie, că avem biroul în altă parte. Le invit pe doamne la sediu atunci să scrie procesul verbal, dar când îmi spun că mă amendează doar pentru atâta cu douăzeci de milioane mi se urcă sîngele la cap. Uitasem să vă spun că nici de data asta n-aveau legitimaţie şi că, dacă ar fi fost să-mi fac de lucru cu Dracul, puteam să mă leg de asta. Ulterior am aflat că una era preoteasă. N-aş vrea să auziţi atunci ce-a fost la gura mea despre funcţionarul public, pe care nu-l văd nici azi, la aproape un an şi jumătate de la ziua cu pricina, ca fiind un om competent, apt să conducă o afacere. Desigur că nu e bine să generalizăm, doar că excepţiile sunt atât de puţine… Mi-aduc aminte cum eram şi eu când eram angajat al statului (cu repartiţie guvernamentală) că nu mă vedeam clintit de pe postul meu nici cu buldozerul. Eram mai tare decât sunt astăzi judecătorii. Inamovibil!

Cum credeţi că se simte funcţionarul public astăzi? Vă spun eu: un semizeu. Dacă el nu ştie ceva, ştie şeful. De fapt şeful este zeul adevărat. Dacă ceva nu se poate rezolva, şeful sigur are o relaţe tare şi rezolvă… Cum să nu-l iubescă toţi pe şeful! Sigur că toţi şefii au un şef şi ei şi că regula se păstrează. E ca pe vremuri când toţi îl iubeau pe cel mai de nădejde fiu al poporului român. Apropo’, cred că singurul adversar al lui Băseacu rămâne tot Ion Iiescu. Vă spun eu că dacă se hotăreşte să mai candideze o dată cum să nu-l voteze, mamă, încă o dată toată ţara? Ce zisăşi, măi dragă?
Douăzeci de milioane de lei, nu de alegători! Douăzeci de milioane, pentru ce?

Dar pe nenea ăla de la piaţă care nu-ţi dă nici măcar o chitanţă de ce nu-l amendaţi? Că legea zice că şi în piaţă trebuie să ai casă de marcat fiscală.

Semnez procesul verbal cu obiecţiuni, mă mir şi eu de ce porumbei am scos pe gură, pleacă tipele şi mă uit la Alina care era consternată… Nu mă mai văzuse în aproape doi ani niciodată ca atunci. Parcă îi venea şi ei să fugă. O liniştesc pe fată, că ea n-avea nici o vină, după care încerc să mă dumiresc încă o dată.

Gata, pe astea le contest în instanţă. De ce? Foarte simplu: casa mea de marcat a fost fiscalizată exact de cei de la finanţe. Mi-au dat atunci în scris că totul este ok. Mai apoi, ce dacă pe bonul meu fiscal scrie doar denumirea generică? Că nu zice nicăieri ce denumire să fie trecută, cea comercială, ştiinţifică, de marcă… Auzi, tanti de la finanţe, ştii matale ce-i aia proprietate intelectuală? Păi dacă eu vindeam Coca-Cola şi ălora de la firma americană nu le pica bine la stomac să le fac eu publicitate pe bonurile mele fiscale cu marca lor? Păi dacă ăia de la Coca-Cola vor să-şi facă publicitate numai trăgând bannere cu avionul, ce fac, încalc o altă lege, pe cea care spune că numai titularul de marcă este îndreptăţit să stabilească cum şi unde îşi va face publicitate. Înţelegi acum, tanti de la finanţe, de ce aţi pierdut procesul?

Nu asta însă vreu să-ţi transmit, cititorule, ci altceva mult mai important, şi anume, că dacă noi ăştia, care suntem mult mai mulţi decât ei, o să-i dăm în judecată la fiecare greşeală a lor, n-or să reziste. Astăzi sunt mai puternici decât ar trebui doar pentru că noi, ăştia care am avut curajul să-i dăm în judecată, suntem mult mai puţini decât ei. În America cetăţeanul abia aşteaptă să-i greşească un funcţionar public şi să-l dea în judecată pentru că după aia se îmbogăţeşte. Deocamdată funcţionarii publici, care abuzează în fel şi chip, sunt mai mulţi decât noi, dar, feriţi-vă, că nu va trece mult şi vom fi tot mai numeroşi, tot mai numeroşi…

Sau poate vreţi s-o punem de o grevă fiscală să vă cuprindă un pic criza de care Băsescu spune că nu va atinge România?
Auzi tanti, eu am terminat fizica şi de asta cred că legea trebuie să funcţioneze şi văd că mai funcţionează şi justiţia din când în când (atunci când câştig eu, sic!).
Du-te tanti şi-i amendează pe ăia care fac evaziune fiscală, care n-au casă de marcat fiscală, pe cine mai poţi prostii matale, dar mai slăbeşte-mă tanti cu controalele făcute la oamenii cumsecade care nu ştiu să vă scoată afară aşa precum ştiu bandiţii la care n-aveţi curajul să puneţi piciorul.
Şi nu uita, tanti, că sunt scorpion şi mă ţin de gâtul vostru pînă la Haga!

Aud că Preşedenţia şi-a majorat bugetul cu 50% faţă de anul trecut, iar cei de la Camera Deputaţilor cu 20%. Ce dacă nu ştim pe unde să cârpim bugetul ţării, dacă pe Preşedinte l-a apucat să-i viziteze pe românii din afara graniţelor?

Vă întreb şi eu, însă, cu profesorii ce faceţi că le-aţi promis cu toţii în campanie majorări cu 50%, aţi votat legea, aţi promulgat-o d-le Băsescu, iar acum nu le daţi nici 5%?

Auzi tanti, că şi matale-ţi sună, că dacă evaziunea ar fi fost mai mică şi matale te duceai pe la ăia unde nici n-ai curajul să pui piciorul nu se crăcăna bugetul ţării şi nu-l mai durea şalele nici pe domn’ Preşedinte…

Să trăiţi bine!

Haloo, mai trăiţi?!?

 

Anunțuri

Tocmai că astăzi n-am apucat s-aud o ştire, să citesc un ziar, deşi, dacă aş fi deschis radioul maşinii le-aş fi aflat într-un sfert de oră pe toate. Parcă m-am şi săturat de ştirile noastre. Dimineaţa când deschid PRO TV-ul parcă nu mă mai slăbesc ăştia cu accidentele. Când nu se-ntâmplă vreun accident mai urât tot ajung să ne dea o crimă, iar asta zi de zi. Sigur că nu te obligă nimeni să deschizi televizorul sau mai simplu, pui mâna pe telecomandă şi schimbi dacă nu-ţi place. Decât că asta deja, se-ntamplă de ani de zile. Mă-ntreb cui serveşte totusi? Am citit ceva interesant legat de inteligenţa emotională şi anume că, pentru a putea fi creativi trebuie să avem o stare de mulţumire, de bucurie, de împlinire. Nu cumva, zic şi eu, că n-am studii în domeniu, aştia vor să ne tâmpească de bună dimineaţa, ca să mai se gate cu spiritul creativ al acestui popor? Zic şi eu…

Şi ce mi-e dat sa aflu, că tot n-am avut stare şi m-au mâncat degetele? Că s-ar fi furat vreo cincizeci de arme dintr-un depozit al armatei. Ei, Creţuleasco, că tare-mi place cum îi întrebi matale pe domnii aceia, de-au fost cincizeci de arme şi cine s-ar face responsabil. Vă spun eu d-ră: de vină suntem noi toti! Păi cum aşa?

Am să vă dau un mic exemplu. Când am fost la Sighetul Marmaţiei, la festivalul măştilor am rămas îngheţat nu atât de gerul care în cele din urmă m-a ţintuit câteva zile la pat, dar mai cu seama că am avut sentimentul că mă aflu într-un stat poliţienesc.Veniseră la festival din toate colţurile ţării, de la Curtea de Argeş, Bihor, Sălaj, vârstnici şi tineri, cu fluiere, acordeoane şi dobe, dar mai cu seama cu sfintele porturi tradiţionale, care mie mi-au mers la inimă. Ceea ce însă n-aveam cum să pricep a fost de ce aceşti oameni minunaţi erau despărţiţi de noi cei care-i filmam şi-i adoram printr-un gard, ba ceea ce mi s-a părut cel mai strigător la cer, faptul că eram ţinuţi acolo în spatele gardului de jandarmi. Nu unul ci o mulţime. Ce rost aveau acolo ăştia, când, la tribună, ca odinioară parcă, erau doar o mână de politicieni obscuri de care nimeni nu a auzit. Drept îi, Doamne, că reprezentau oficialităţile şi că, da’ dacă n-ar fi fost bine colindate?? Am vrut să prind mai deaproape nişte instantanee, însă mai că nu am fost îmbrâncit de omul legii până ce nu l-am întrebat foarte apăsat de se mai crede cumva în comunism. Nu că pentru mine comunismul are cine ştie ce conotaţii negative, decât că ştiam că aşa va întelege că a întrecut măsura. Acolo oamenii parcă sunt mai iertatori şi nu-i bagă în seamă pe aştia care vor să le mai ţină jugul pe gât. Sunt buni de să-i pui pe pâine şi-s iertători. Ce mai încoace şi- ncolo? Asta este poliţia politică. Jandarmeria care în loc să-i apere pe cetăţeni îi apără pe politicieni care le conferă diverese privilegii.

 Să traiţi bine, prieteni!

picture-117

Stai că iar mi-am amintit! Că-n urmă cu câţiva ani s-au furat din depozitele Poliţiei Române  nu mai puţin de 42 de kg de droguri!?!

Gata cu ciordeala, fraţilor că nu de aia vă plătim uniformele! Ne-am făcut de râsul curcilor ca să nu zic al mieilor… Ce-ai dragă cu „Tăcerea mieilor”? Ştiu că-i cu Antony Hopkins. Îl am, las’ că ţi-l aduc diseară.

Hai, te pup!

Şi-acu să ne întoarcem la oile noastre, că zău, parcă acum mi le reamintesc pe toate. Nu, nu am treabă acum cu ce-a fost înainte de revoluţie. Mă intresează numai ce s-a întâmplat după, cu Ministerul Apărării şi nu de alta dar, într-un sondaj de opinie, românii şi-au manifestat cea mai mare încredere în armata şi biserică. Şi mă uit la miniştrii apărării care, rând pe rând, de la ultimii spre primii, au ajuns de toata jalea: unul parcă a fost demis fiindcă a fluierat în biserică, altul este proaspăt deţinut, altul a fost acuzat că ar fi fost omul ruşilor, doar Meleşcanu ce-a rămas basma curată. Noi, românii, avem un proverb care spune ca peştele de la cap se-mpute. Staţi că am greşit, că Teodor Atanasiu n-a fost demis ci doar era suspendat, culmea, chiar de Ziua Armatei şi în cele din urmă şi-a depus demisia, fiindcă „cel mai deştept cedează”; adică, vedeţi voi, românilor, că el e mai deştept decât Băsescu pe care voi l-aţi ales.

Sigur că aparent între Jandarmerie şi Ministerul Apărării căruia tocmai ce i-au fost furate armele (eu cred că toate) nu este nici o legatură. Doar că, după mine şi unii şi alţii sug de la bugetul de stat, adică de la mine şi de la tine şi, în loc să ne slujescă se slujesc de noi. Doar că, Ministerul Apărării, fiindcă nu are suficiente resurse umane ca să-şi asigure paza propriilor depozite apelează la firme de pază unde cine credeţi că lucrează? Tot ei! Că doar s-au pensionat baieţii şi prin urmare şi-au tras nişte salarii compensatorii ca şi cum ar fi fost minerii din Valea Jiului, iar apoi, de-a doua zi, s-au angajat la firma d-lui general, care a ajuns deputat că e de lucru, mai dragă…

Zău că nu vă spuneam nimic din toate astea dacă nu se fura armamentul, dar, fricos din fire, acum vă spun tot ce ştiu, nu care cumva să se întample ceva şi să mă aflu cu constiinţa încărcată că n-am spus totul sau şi mai rău să explodeze cumva vreo bombă.

Da, ştiu că mămăliga nu explodează, hai, nu-mi răstălmaciţi vorbele!

Ne mai auzim, salut.

Stai că mi-am amintit! Acu’ vreo ţâşpe ani Consiliul Suprem de Apărare a Tării tocmai ce  a schimbat cu latifundiarul din Pipera terenurile care se pare ca l-au propulsat miliardar.  Ce dacă omul mai are şi o fabrică de armament, parcă la Drăgaşani? Stai, că acum chiar mă apucă năbădăile. Că astuia tocmai i-a fost furată maşina deunăzi, a fluierat omul dupa nepoţi şi i-au adus hoţii masina numa să fie iertaţi. Ce face cu fabrica de aramment?  Export, măi dragă, că doar n-o scărpina oile! Asta-i băi, fraţilor: într-un fel sau altul cu AKM-urile noastre cred că s-a furat de la export.

Da’ acum mi-am amintit şi de generalul ăla care a fost dat afară din armată, Chelaru parcă-i zice, că a participat la omagierea mareşalului. Nu pot să vă spun care, fiindcă au dat aştia o ordonanţă de urgenţă (o.U. nr. 31/2002) că dacă rosteşti în public numele mareşalului te bagă la răcoare, că ăsta nu e joc de copii cu puşti. Doar se trezeste conştiinţa naţională…

Numa’ că iară ce mi-am amintit…  că în ograda SRI-ului era un miniserviciu sau cum i-o fi zicând care, printre altele probabil, se ocupa de semnătura electronică. Le zic şi eu după ureche că n-am de unde ştii detalii decât din presă. Ei bine, cui credeţi că i-a fost vândută activitatea respectivă? Unei firme de-a lui Verestoi Atila, căruia i s-a trezit din prima constiinţa naţională şi tot avea banii s-o cumpere.  Ceea ce însă mă miră, măi dragă, este că aştia au compromis  NATO, au compromis capitalismul, au compromis suveranitatea naţională ne înlocuiesc adevăratele valori naţionale cu fantome create de televiziunile obscure, îl fac pe Beligan si Rebenciuc să regrete că au trăit vremurile astea…

Dar flota noastră, măi dragă, unde este? Hai să vă dau soluţia, prieteni: puneţi-l pe Becali la interne că tremură gacii pe hoţi de frică în faţa lui, la exportul de arme se pricepe, iar în loc de vapor are omul Maibach, să nu care cumva să fie suspectat că lui nu-i place muzica. Ce ziceţi corsarilor?


Blog Stats

  • 46,978 hits
BlogRank
Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Mai    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

PROMO







Social

Social

Introdu-ți adresa de e-mail

Alătură-te altor 137 de urmăritori