Blogul lui George Bălan

Posts Tagged ‘casa de marcat

Nu o dată am stat şi mi-am pus la punct procedurile. Şi nu-mi pare rău, fiindcă numai aşa având proceduri foarte clare reuşim să-i tratăm pe toţi în mod egal. Numai aşa putem să ne asigurăm că, indiferent cine trebuie să aplice o procedură o va face bine şi va ajunge la rezultatul scontat. Nu avem nevoie de soluţii la moment, de surprize neplăcute sau de discuţii neprincipiale.

Mi s-a întâmplat ca, în urmă cu nu multă vreme, să vină cei de la internet şi să ne schimbe router-ul ca să ne treacă pe fibra optică. Doar că, din cauză că nimeni nu m-a anunţat, am fost ultimul care a aflat. Poate că n-ar fi contat prea mult dacă, după aceea n-aş fi rămas fără sistemul ERP nefuncţional timp de două săptămâni. Faptul că cei de la internet lucrează cu hei-rup-ul nu mă interesează, ba dimpotrivă, sunt de lăudat. Mai ales dacă îşi găsesc fraierii şi dacă nimeni nu protestează. Cheamă-i după aceea să remediem situaţia, dicuţii că nu-i de la ei… De fapt, dacă cineva a greşit, atunci au greşit oamenii mei care le-au permis să pună mâna pe sistemele noastre informatice fără să mă anunţe. Şi ca să nu se mai repete această situaţie le-am spus că, data viitoare dacă nu mă anunţă îi voi penaliza la salar. Nu are ce căuta nimeni în firma mea, Poliţie economică, Gardă Financiară sau cine-o mai fi să pună mâna pe sistemul nostru informatic şi eu să nu ştiu. Ca norocul că mi-am putut continua activitatea şi că, acum, când e doar începutul crizei nu am rămas două săptămâni cu totul pe tuşă doar fiindcă nu fusesem anunţat.

De vreo două zile scenariul aproape că se repetă, doar că de data asta aveam alţi actori. Eram la Cluj- Napoca cu fiu-meu. O mică problemă medicală…Ups: telefon de la nevastă-mea care-mi spune că a sunat-o vânzătoarea de la magazin foarte speriată că venise Garda Financiară.

-Se poate să ne controleze în absenţa administratorului? mă întreabă nevastă-mea care mai avea câteva minute să ajungă la locul controlului. Fusese la bancă să depună salariile. Mă gândesc că n-are cine să semneze procesul verbal de control şi-i spun că nu.

N-aveam de unde să ştiu ce se întâmplase acolo şi n-aveam de unde să-mi închipui că ascolo fusese o adevărată furtună.

Intrase în magazin doar un comisar, celălalt a rămas la uşă să-şi fumeze ţigara. Nici unul nici altul nu erau îmbrăcaţi în uniforma pe care statul le-a dat-o. Cel tânăr, cel care intrase primul se duce la casa de marcat, îi flutură fetei câteva secunde legitimaţia, îi spune ceva de Garda Financiară şi se propteşte lângă casa de marcat să i se scoată raportul X şi să i se numere banii. Doar că, aşa cum le cerusem, vânzătoarea mea a cerut să dea un telefon. Gardistul insită să nu dea nici un telefon, Alina aproape că se blochează când se vede singură, neasistată şi oprită să-şi execute procedura pe care i-o dădusem şi începe să plângă. Între timp intră şi ce-al de-al doilea gardist care o vede că deja tremură, îi spune că n-are rost să plângă şi-i îngăduie să dea telefonul. Ajunge şi nevastă-mea între timp şi mă mai sună o dată. Ea ştia de la alte controale că eu le pretind legitimaţia şi ordinul de serviciu. Nu de alta dar tocmai ştiam că, la magazinul de lângă noi, un pretins comisar a uşurat-o pe d-na Florica de un costum…

O întreb dacă a văzut legitimaţia şi cum îi cheamă. Enervaţi oamenii îmi transmit că o să-mi lase o invitaţie pe care va fi scris şi numele lor. Îi ştiu după nume pe mai mulţi şi dacă aş fi auzit un nume pe care să-l recunosc ştiam că nu sunt falşi gardişti şi că pot începe controlul şi fără mine.Când văd că oamenii sunt gata de harţă îi dau instrucţiuni neveste-mi să numere banii din casă. S-au mirat şi ei că numărăm zece banii şi cinci banii, dar aşa facem, noi. Totul a ieşit la fix.

-Hai să mergem că ne pierdem timpul, îi spune tânărul celuilalt.

Scriu invitaţia, nu se trec în registrul unic de control. O întreb pe nevastă-mea dacă aveau ordin de serviciu pentru firma noastră şi mă surprinde când aflu că nu, ci că avau doar o hârtie pe care erau trecute numele asociaţilor.

Ulterior contabila îşi aminteşte că mai de dimineaţă a sunat un bărbat la firmă şi a întrebat unde avem magazinul şi ne-am amintit că faza asta cu sunatul s-a întâmplat mai la fiecare control pe care l-am avut de la ei în cei 16 ani de activitate.

Îmi mai amintesc, iară, că exact înainte cu o zi m-a sunat Florin, care are un magazin ca al meu, şi mi-a povestit că la amendat Garda Financiară cu zece milioane pentru “casa de marcat”. Tocmai câştigasem un proces cu finanţele pe tema asta, şi după câteva cuvinte îmi dau seama că luase aceeaşi amendă pe care o luasem şi eu în urmă cu apropoape doi ani, că, vezi Doamne, pe bonul de marcat nu scrie denumirea fiecărui produs în parte ci denumirea generică.

Aflu după aceea că tocmai era control tematic cu casa de marcat şi că au ieşit la control că nu sunt bani la buget să le dea pensiile pensionarilor. Îmi vine să cred şi parcă încerc să-l consolez că dacă e doar zece milioane şi n-au bani pentru pensionari atunci nu e chiar aşa de insuportabil, dar Florin al meu parcă era totuşi supărat, fiindcă el considera că fusese amendat pe nedrept.

-Bine, zice, atunci de ce nu ne bagă încă un impozit şi ei să stea acasă să-şi cultive tenchiul şi să ne lase pe noi în pace, să nu ne streseze atât.

Încep să cad pe gânduri, dar parcă mi-ar fi covenit să mă aflu în locul lui să ştiu că doar zece milioane am de scos din buzunar şi că de mâine toţi pensionarii îşi vor primi pensiile.

Sun din nou la magazin să întreb ce scrie pe înştiinţare, şi realizez că sunt destul de multe dosare. Vreo 7-8 luni, raportul de inventariere actele firmei şi toate documentele financar contabile pe perioada respectivă. Mă gândesc că poate dacă mă grăbesc ajung de la Cluj la Oradea în timp util să le arăt celor de la Garda Financiară că, pentru statul român facem imposibilul şi că, dacă un medic poate fi de gardă şi duminica şi noi, cei din mediul privat putem fi asemeni lor. N-ajung în cele din urmă decât a doua zi, la vreo trei minute după ora indicată în invitaţie. M-am dus fără documentele cerute, că mi s-a părut absurd să mi se ceară să vin cu atâtea amar de acte.Mă anunţ la jurist şi aştept pe holul de la intrare. Mă întâlnesc cu o grămadă de comisari care de-a lungul timpului ne-au efectuat controale, de unii mă chiar bucur să-i revăd, pe alţii mi-i reamintesc ca şi cum te-ai fi întâlnit cu un român de-al tău dar pe un alt continent, alţii îi văd că se bucură ei de mine şi mă simt un pic fericit. Doar că trec cele cincisprezece minute academice, mi-i amintesc pe toţi cei care i-am aştepta când au întârziat… Noroc că nu-s decât vreo doouă persoane, un băiat cu care aveam afaceri mari şi o fată. Intru la secretariat să mă mai anunţ o dată, secretara amabilă mă anunţă din nou şi mai stau încă vreo cincisprezece minute, ca să-mi completez lista, probabil. Cum era să plec să creadă oamenii că mă sustrag controlului?

Într-un târziu apare un tip pe care nu-l văzusem în viaţa mea şi care, deşi fusese şi el pe hol de vreo două ori, mă apostrofează că trebuia să ajung la opt şi jumătate.

-Am fost aici la opt şi un sfert, încerc să-i replic, şi mă bucur întrucâtva că n-am adus actele cu mine. Mă întâlnsc în sfârşit şi cu cel bătrin, care mai fusese la noi în control de vreo două ori, şi mă mir că parcă omul nici nu mă mai recunoaşte.

-Daţi-ne actele!

-Păi nu le-am adus că m-am gândit că vin să vă duc la sediu…

-Dacă aţi refuzat controlul noi avem o procedură.

-N-am refuzat nimic, mi-aţi lăsat o invitaţie şi m-am prezentat la ora indicată. Sunt aici gata să începem controlul…

Insist că ar fi mai simplu ca, dacă tot mă duc la sediu să vină cu mine, dar sunt tăiat scurt că ei au nişte proceduri şi că, atunci când li se refuză controlul aşa trebuie procedat.

Când aud de proceduri le dau imediat dreptate, mă autoînvinăvăţesc deja de ce n-am fost în Oradea şi mă trezesc la realitate fiindcă atunci exact în acea zi mă chemase profesorul la Cluj şi că, în definitiv sănătatea copilului meu e mai importantă ca orice.

Ştiam că am acasă două geamantane pe rotile şi mă rugam să nu-mi trebuiască numai unul nu de alta, dar de m-apucă iar o durere de discopatie ca pe Băsescu o să sufăr ca un câine, poate chiar o săptămână.

Ajung cu gemantanele la birou, se miră vecina de la etajul unu de mine când mă vede cum vin mai nou la servici, începem să împachetăm ca să nu fim mai prejos decât medicii care-şi fac garda şi să-i surprindem şi pe gardişti cât putem fi de rapizi.

-Fir-ar să fie! îmi zic în gând când văd că s-au umplut amândouă geamantanele, îi spun Cameliei să mă lase să le cobor eu pe amândouă, fac două drumuri, mulţumesc cerului că nu m-au apucat durerile şi hai Bălane, că te cronometrez…

Cînd ne văd ceilalţi comisari că intrăm ca la hotel unul ne întreabă mai în glumă mai în serios ce avem înăuntru, îi zimbesc amar şi tragem fiecare câte un geamantan după noi.

Ajungem în faţa organelor şi mă bucur că-mi cere din start registrul unic de control, sper că de data asta vor indica şi tematica şi, în final, le dăm fiecăruia câte un biblioraft. Şi încă unul… Le reamintesc că monetarul a ieşit la bănuţ, cel în vârstă nu pare deloc surprins şi-mi spune că se putea ajunge la acelaşi rezultat şi fără atâta tam-tam. Că oamenii simplii îi primesc mai bine… Atunci nu pot să nu mă abţin şi să nu-i spun că să stea liniştit că nimeni nu se bucură când îi văd şi parcă îi pare şi lui bine, că nu m-am schimbat de când nu ne-am mai văzut. Ce-l tânăr se bucură şi el pentru un minut, ca şi cum ar fi găsit formula lui Leibniz, dar când îmi spune de ce se bucură, mă gândesc iară la cele zece milioane a lui Florin, cele de ieri. Dăduse omul peste o factură de discount şi crezuse că asta o să ne fie greşeala. Întreb cui ii este făcută respectiva factură şi când îmi spune rămân cu gura căscată, fiindcă, parcă avusesem o premonitie când am facut-o că de factura aia o să se lege un viitor control. Mă întreabă dacă am dat marfa şi sub preţul de achizitie, îi recunosc, cu amărăciune pentru omul căruia i-o făcusem, că da, şi după aceea îi spun că, din păcate amicul acela al meu este foarte, foarte bolnav, în ultimul grad de invaliditate şi că aş fi preferat să nu trebuiască să-i fac nici un discount. Încercă el să ne lămurească că statul a pierdut, mă mir de el că nu pricepe vreo două, trei minute că, tocmai că statul n-a piedut nimic, mă întreb cum e posibil să ajungi să fii comisar şi să nu pricepi o treabă banală de contabilitate pe care am priceput-o şi eu care n-am făcut niciodată contabilitate şi, cînd nu mai aveam nici o speranţă, într-un târziu, ne dă dreptate. Ne mai cer fiecare câte două bibliorafturi şi în sfâşit, tot cel tânăr descoperă abia acum formula lui Leibniz, şi anume, că, pe un aviz nu-i trecut numele persoanei care eliberează marfa din gestiune.

Consideră că este suficient să încheie procesul verbal şi între timp mă gândesc la săracii pensionari şi la cele zece milioane a lui Florin. Când ajunge la cifră îl întreabă pe cel bătrân cât să treacă, ăsta-i răspunde mai mult ca pentru ei şi mie nu-mi rămâne decât să citesc suma şi strâng din dinţi când văd că eu am cincispărezece milioane.Îi întreb cât ar fi fost minimum, mi se răspunde că zece milioane, semnez procesul verbal cu obiecţiuni că putea să-mi dea pentru atât doar avertisment sau zece milioane.Ne-mpachetăm, ne luăm la revedere şi cu geamntanul, ca din concediu înapoi la firmă. Primul lucru: să vedem ce spune legea şi dacă ne-au amendat pe bună dreptate. Aveam să aflăm că, în conformitate cu ultimile prevederi legale, nu mai trebuie să fie trecut pe aviz decât numele delegatului. Nu în ultimul rând este de precizat că era vorba de un transfer de marfă în interiorul organizaţiei. Bine, bine, totuşi, de ce la facturi sunt necesare mai multe date decât la un astfel de aviz? Foarte simplu, fiindcă, doar în momentul facturării se schimbă proprietatea, în timp ce, când fac un transfer în interiorul organizatiei nici vorbă să fie vorba de o modificare a proprietarului.Verific atunci cât ar fi fost mimimul amenzii dacă pe aviz nu ar fi fost trecut numele delegatului, aşa cum dealtfel este trecut şi constat că, de fapt nu este zece milioane de lei ci doar trei milioane.

Şi-atunci parccă m-apucă pandaliile. Cum s-a putut ajunge la situaţia asta?

Păi dacă ei ar fi fost îmbrăcaţi în uniformă şi vânzătoarea mea îi recunoştea se evitau aproape toate discuţiile Să vă dau un mic exemplu: să presupunem că sunteţi la volanul unei maşini şi circulaţi cu o viteză mai mare decât cea legală. Un poliţist de la circulaţie, care n-are uniforma pe el vă face semn să opriţi. Dacă d-voastră nu-l recunoasteţi după uniformă că este poliţist şi nu opriţi credeţi că sunteţi vinovat? Nu, cu suguranţă nu! Pentru că, puteţi să vă închipuiţi că omul respectiv vrea să facă autostopul sau că vrea să vă vândă ceva. Nu la fel stau lucrurile însă dacă poliţistul este îmbrăcat în uniforma pe care o ştie toată lumea.

Mai apoi, dacă o lăsau pe vânzătoarea mea să-şi facă procedura ei, adică să dea un telefon şi dacă nu i se îngrădea acest drept, respectiv dacă-i dădeau din start dreptul de a dispune liberă şi de a fi asistată, numărau mai repede banii?

Mai apoi, dacă atunci când au intrat în magazin, înainte de a începe numărarea banilor se înscriau în registrul unic de control şi cu aceeaşi ocazie scriau şi tematica controlului, în final nu se putea să mă amendeze ci, dimpotrivă, trebuiau să încheie o notă unilaterală de control prin care să recunoască că, în urma controlului efectuat totul a fost ok şi că nu s-a găsit nici o neregulă pe tematica respectivă. Însă faptul că ei nu s-au trecut în registrul unic de control mă face să mă gândesc că acesti oameni au încercat să mă hărtuiască. De fapt însăşi legea lor de funcţionare le dă voie să-i hărţuiască pe oameni, pentru că ei primesc cincisprezece procente din toate amenzile pe care le dau. Să vă explic unde este problema. Un evaluator, când evaluează un imobil, sau o marcă, nu are voie să fixeze preţul evaluarii în funcţie de valoarea pe care o să i-o acorde imobilului, pentru că, atunci el va fi direct interesat ca această valoare să fie cât mai mare şi în cele din urmă nu se mai poate spune că este nepărtinitor. Atunci, oare, comisarul nostru nu are tot interesul ca amenda lui sa fie cât mai mare. Mai apoi, legea în care se stabilesc cuantumirile amenzii este din nou cu scăpări, si anume: se spune că amenda poate fi de la trei milioane de lei până la k milioane, în funcţie de cifra de afaceri. Ceea ce nu ne spune legiuitorul este cum, în funcţie de cifra de afaceri, se modifică amenda, ba mai mult, el crează cadrul legal ca aceşti comisari să comită abuzuri, stabilind după bunul lor plac amenzi mai usturătoare sau nu.

Uitasem să vă spun că, atunci când nevastă-mea a ajuns la magazin şi când le-a spus că ea aşa ştie că nu pot face controlul în absenţa administratorului, tot cel tânăr a articulat-o:

-Ce isteaţă sunteţi!

-Le fel ca d-voastră, domnule…

Mă întreb de unde atitudinea asta insolentă la un funcţionar public? Sau poate că el nu ştie că, în conformitate cu Codul Penal, fapta funcţionarului public de a jigni în timpul serviciului se sancţionează chiar cu închisoarea?

Oare d-le comisar, de ce, dacă aveţi mai multă şcoală, simţiţi nevoia să vă purtaţi urât cu o doamnă şi o domnişoară?

De ce domnilor, dacă legea spune că controlul se efectuuează de regulă la sediul agentului economic d-voastră vreţi să ne umiliţi şi să ne puneţi să ne cărăm ca docherii arhiva în faţa domniilor voatre?

Accept umilinţa aceasta că în final e un lucru atât de uşor… dar mă întreb cum a ajuns acest tânăr, care are grave lacune la contabilitate să lucreze ca si comisar la Garda Financiară şi mai ales fiindcă se vede că are şi lacune comportamntale. Abia acum, însă, mi se deschid ochii si realizez că, tot datorită legii strâmbe individul acesta a scăpat de toate fetele la concurs de admitere la garda Financiară, fiindcă, nu pot fi comisari la garda financiară decât bărbaţii. Iar dacă numărul femeilor este de 60% din totalul populaţiei, înseamnă că acest om, datorită unei legi care sigur nu este europeană a scăpat de concurenta a 60% din candidaţi…Ce dacă în armată şi politie pot lucra femei?

Nu credeti ca o astfel de lege este discriminatorie?

Apropos, toata ziulica se vorbeste despre dezarmarea poliţiei, dar Garda Financaiară nu vrea nimeni s-o dezarmeze. Treaba voastră, domnilor…! Dar de ce s-a cheltuit banul public pentru uniformele d-voastră dacă tot nu le purtaţi? Chiar aşa, dacă vă este ruşine de haina statului român, de ce staţi, fraţilor, la stat? De ce nu vă daţi demisia că vă asigur că nici ministrul vostru n-o să-şi bată prea mult capul că n-o să aibă pe cine angaja… Apropos, se mai intră pe pile la „concursurile” de la finanţe?

Şi-apoi, dacă stau şi mă gândesc mai bine, n-a fost un abuz de legitimaţie atunci când, nefiind îmbrăcaţi în uniformă, fără ordin de serviciu, fără să vă înscrieţi în registrul unic de control, aţi pornit hărţuirea? N-a fost un abuz atunci când, deşi aţi constatat că banda fiscală şi banii corespund întocmai, nu v-aţi notat măcar atunci în registrul unic de control, ci aţi continuat hărţuirea.

De-a lungul timpului n-am văzut în această instituţie nici un comisar de etnie romă şi parcă nici maghiară. Mai aveţi puţin domnilor şi sunteţi gata-gata să fiţi puri, întâii dintre întâi, întocmai cum visau fasciştii… Am văzut ţigani, oameni buni, care sunt atât de diplomaţi că-i putem pune ministru de externe, dar am văzut comisari la Garda Financiară care ne fac ruşine oriunde… În ce an sunte, fraţilor, 2009 ???

În Canada şi SUA, dar mai nou şi la noi, echipajele de poliţie sunt mixte, o femeie şi un bărbat, tocmai pentru ca să se evite orice discriminări sau abuzuri de natură sexuală. Dacă o femeie singură apelează 112, atunci prima dată în în locuinţa de unde a apelat numărul de urgenţă va intra femeia poliţist şi invers dacă apelează un bărbat. Această instituţie, Garda Financiară e relativ nouă, creată după Revoluţie, decât că, poate, atunci când a fost înfiinţată eram cu toţii prea apropiaţi şi prea aproape de comunism. N-ar fi timpul să reformăm aceată instituţie? Nu vreţi, domnilor, să vă desfiinţaţi măcar pentru o zi, nu de alta dar, să aibă acces egal la funcţii şi femeile, asta în cazul în care, desigur, acceptaţi că este o discriminare sexuală faptul că doar bărbaţii pot fi comisari ai Gărzii Financiare…

Oricum, mi-am luat deja avocat şi sper că instanţa să-mi anuleze amenda, mai cu seamă că, pe avizele respective erau trecute toate datele prevăzute în lege.

Auzţi ce s-a întîmplat pe la alţii:

„Vicepresedintele in exercitiu al Statelor Unite, Dick Cheney, a fost inculpat de o curte cu juri din Texas in cadrul unui caz de abuzuri comise in inchisori private.
Actul de inculpare elaborat pe trei pagini afirma ca vicepresedintele a avut de profitat de pe urma acestor abuzuri, pentru ca a investit 85 de milioane de dolari intr-o firma ce detinea parti din inchisori private, iar aceste abuzuri au permis un mai bun randament al firmei respective, relateaza AFP.”

(Sursa: http://www.ziare.com/articole/abuzuri-pag4)

Aud, fraţilor că la Iaşi, din cei şaizeci de poliţişti de la circulaţie parcă, patruzeci şi unu sunt cercetaţi penal pentru fapte de corupţie. Aud?!?

În altă ordine de idei, un tânăr care nu înţelege bine nici contabilitatea care a studiat-o în facultate, şi care n-are nici elementarul bun simţ de a nu jigni o femeie, credeţi că este capabil să ţină un pistol în buzubar? Atenţie, maică, să nu te împuşti singur în picior!

Auziţi, fraţilor, ce le spune fostrul Ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, comisrilor de la Garda Financiară:„ştiu că există un acord, în foarte multe cazuri, între dumneavoastră şi cei care desfăşoară acţiuni ilicite. Acest fenomen trebuie să înceteze!”
(Sursa: http://www.presa-zilei.ro/stire/1098/garda-financiara.html )

„Fosta angajata Wal-Mart, despagubită cu 2 mil. dolari pentru discriminare sexuală”(Sursa:                                                                                      http://www.wall-street.ro/articol/International/30360/Fosta-angajata-Wal-Mart-despagubita-cu-2-mil-dolari-pentru-discriminare-sexuala.html )

Discriminarea sexuală îi costă 54 mil. $ pe bancherii de la Morgan Stanley(Sursa: http://www.zf.ro/business-international/discriminarea-sexuala-ii-costa-54-mil-s-pe-bancherii-de-la-morgan-stanley-2906261/ )

Vă întreb însă pe voi: Să le fac comisarilor plângere penală pentru abuz?

 

 

 

 

Anunțuri

Am câştigat  şi recursul cu finanţele. Să nu care cumva să vă închipuiţi că, dacă câştigaţi în primă instanţă statul n-o să facă recurs. Parcă nu-mi vine să cred… Nu că n-aş fi avut dreptate, dar deja de atât de multe ori am fost lezat în drepturile mele de acest stat încât mă şi întreb cum, Doamne, încă nu-l urăsc? Eu sunt unul dintre aceia care au vrut să plece în Canada, doar că, în cele din urmă, după ce am văzut cât de tare ne doresc canadienii, n-am mai plecat. Adevărul gol-goluţ nu-i chiar aşa, fiindcă atunci când m-au chemat la interviu, la Belgrad, firma mea mergea atât de bine că nu-mi mai venea să plec nicăieri.

Dar nu v-am spus despre ce este vorba. Aşa sunt eu, vorbă lungă… Să mă trageţi de mânecă altădată, că altmiteri o iau pe arătură şi nu mai ajung cu povestea mea la sfârşit.

Era  într-o sâmbătă dimineaţa şi zgribuream de frisoane sub plapumă. În mod normal sâmbăta mă duc într-o fugă la magazin că, după aceea, de la doisprezece, am oră de informatică şi încerc să n-o ratez. Atunci însă, n-aveam de gând să scot nasul din casă, doar că mă sună Alina, fata de la magazin, că avem control de la finanţe. Nu totdeauna se potriveşte socoteala de-acasă cu cea din târg, mi-am zis, aşa încât m-am echipat, ca-n armată, să fiu în cel mai scurt timp la magazin. Cei care aţi făcut armata ştiţi cum este la alarmă. Între timp mă gândeam cât de ciudaţi sunt şi ăştia de la finanţe, că parcă nu mă ştiu de peste şaisprezece ani şi parcă n-ar şti că sediul firmei nu este la magazin… N-ai ce-i face, că dacă mi-a trebuit firmă trebuie să le mai înghit şi pe astea. Între noi fie acum vorba, atunci când mi-am făcut firmă n-aveam ce să dau lui fiu-meu de mâncare, fiindcă cu doar un salar de profesor nu ne ajungeau banii defel. Nevastă-mea tocmai se întorsese cu ăl’ mic din Canada, prin anii 1993, aşa că cine s-o angajeze?

Nu trecură douăzeci de minute, că Oradea e oraş mic, şi ajung să mă întâlnesc cu controlul: două doamne. Mi-aduc aminte că am citit printr-o broşură pe care o primeam de la Rentrop & Straton că la fiecare control e bine să soliciţi ordinul de serviciu, legitimaţia şi delegaţia; fac şi eu ca atare să nu mă creadă chiar prost, cer să văd respectivele acte şi, stupoare: doamnele nu aveau nimic. Nu tu legitimaţie, nu tu delegaţie, nu tu ordin de serviciu. „Păi, ca să mă controlaţi, trebuie să fiţi mai în ordine decât mine” le-am zis, aşa încât aveam să ajung în cel mai scurt timp înapoi sub plapumă. M-am mirat şi eu de mine cât de repede s-au tirat doamnele, dar numai de control nu-mi ardea. Nu ştiu dacă făceam la fel dacă n-aş fi avut febră, cert este că am fost mai viteaz decât mă ştiam până atunci. Ce-i drept, cum adică să vină la control fără măcar o legitimaţie? Nu-i nimic, că cel puţin până luni m-oi face bine, că de mă ţineau vreo patru ceasuri să-mi povestească cum trebuie complectate actele chiar că ajungeam după aceea la spital.

Luni, ca şi cum nu mi-ar fi trecut febra, ce-mi trece prin mintre, să le depun la registratura finanţelor o scrisoare în care să le relatez şi directorilor de acolo întâmplarea, ca să se cunoacă din start şi poziţia mea, nu care cumva să zică vreunul că mă sustrag controlului. Le povestesc pe toate… cu legitimaţie, cu delegaţie etc, şi mă duc liniştit de acolo căci făcusem ce trebuia. Trece luni, trece marţi, era să treacă miercuri, dar primesc telefon: „D-l Bălan, au revenit doamnele de la finanţe în control”.

Parcă aş fi vrut să văd alte feţe, nu tot pe alea… Una dintre doamne îmi spune că pe bonul nostru de marcat nu scrie denumirea produsului. Cumpărase ceva să aibă „proba”, aşa că acum eram încolţit. Ceea ce însă m-a indignat a fost faptul că au încercat să mă „târască” cu toate actele la finanţe, ca şi cum nu m-ar fi găsit, nu de alta dar domniile lor s-au gândit că nu pot scrie pe tejghea procesul verbal. Între noi fie vorba, am închiriat magazinul respectiv de la statul român. Ce-i drept, n-am loc să mai pun şi un birou acolo, dar nici n-am nevoie, că avem biroul în altă parte. Le invit pe doamne la sediu atunci să scrie procesul verbal, dar când îmi spun că mă amendează doar pentru atâta cu douăzeci de milioane mi se urcă sîngele la cap. Uitasem să vă spun că nici de data asta n-aveau legitimaţie şi că, dacă ar fi fost să-mi fac de lucru cu Dracul, puteam să mă leg de asta. Ulterior am aflat că una era preoteasă. N-aş vrea să auziţi atunci ce-a fost la gura mea despre funcţionarul public, pe care nu-l văd nici azi, la aproape un an şi jumătate de la ziua cu pricina, ca fiind un om competent, apt să conducă o afacere. Desigur că nu e bine să generalizăm, doar că excepţiile sunt atât de puţine… Mi-aduc aminte cum eram şi eu când eram angajat al statului (cu repartiţie guvernamentală) că nu mă vedeam clintit de pe postul meu nici cu buldozerul. Eram mai tare decât sunt astăzi judecătorii. Inamovibil!

Cum credeţi că se simte funcţionarul public astăzi? Vă spun eu: un semizeu. Dacă el nu ştie ceva, ştie şeful. De fapt şeful este zeul adevărat. Dacă ceva nu se poate rezolva, şeful sigur are o relaţe tare şi rezolvă… Cum să nu-l iubescă toţi pe şeful! Sigur că toţi şefii au un şef şi ei şi că regula se păstrează. E ca pe vremuri când toţi îl iubeau pe cel mai de nădejde fiu al poporului român. Apropo’, cred că singurul adversar al lui Băseacu rămâne tot Ion Iiescu. Vă spun eu că dacă se hotăreşte să mai candideze o dată cum să nu-l voteze, mamă, încă o dată toată ţara? Ce zisăşi, măi dragă?
Douăzeci de milioane de lei, nu de alegători! Douăzeci de milioane, pentru ce?

Dar pe nenea ăla de la piaţă care nu-ţi dă nici măcar o chitanţă de ce nu-l amendaţi? Că legea zice că şi în piaţă trebuie să ai casă de marcat fiscală.

Semnez procesul verbal cu obiecţiuni, mă mir şi eu de ce porumbei am scos pe gură, pleacă tipele şi mă uit la Alina care era consternată… Nu mă mai văzuse în aproape doi ani niciodată ca atunci. Parcă îi venea şi ei să fugă. O liniştesc pe fată, că ea n-avea nici o vină, după care încerc să mă dumiresc încă o dată.

Gata, pe astea le contest în instanţă. De ce? Foarte simplu: casa mea de marcat a fost fiscalizată exact de cei de la finanţe. Mi-au dat atunci în scris că totul este ok. Mai apoi, ce dacă pe bonul meu fiscal scrie doar denumirea generică? Că nu zice nicăieri ce denumire să fie trecută, cea comercială, ştiinţifică, de marcă… Auzi, tanti de la finanţe, ştii matale ce-i aia proprietate intelectuală? Păi dacă eu vindeam Coca-Cola şi ălora de la firma americană nu le pica bine la stomac să le fac eu publicitate pe bonurile mele fiscale cu marca lor? Păi dacă ăia de la Coca-Cola vor să-şi facă publicitate numai trăgând bannere cu avionul, ce fac, încalc o altă lege, pe cea care spune că numai titularul de marcă este îndreptăţit să stabilească cum şi unde îşi va face publicitate. Înţelegi acum, tanti de la finanţe, de ce aţi pierdut procesul?

Nu asta însă vreu să-ţi transmit, cititorule, ci altceva mult mai important, şi anume, că dacă noi ăştia, care suntem mult mai mulţi decât ei, o să-i dăm în judecată la fiecare greşeală a lor, n-or să reziste. Astăzi sunt mai puternici decât ar trebui doar pentru că noi, ăştia care am avut curajul să-i dăm în judecată, suntem mult mai puţini decât ei. În America cetăţeanul abia aşteaptă să-i greşească un funcţionar public şi să-l dea în judecată pentru că după aia se îmbogăţeşte. Deocamdată funcţionarii publici, care abuzează în fel şi chip, sunt mai mulţi decât noi, dar, feriţi-vă, că nu va trece mult şi vom fi tot mai numeroşi, tot mai numeroşi…

Sau poate vreţi s-o punem de o grevă fiscală să vă cuprindă un pic criza de care Băsescu spune că nu va atinge România?
Auzi tanti, eu am terminat fizica şi de asta cred că legea trebuie să funcţioneze şi văd că mai funcţionează şi justiţia din când în când (atunci când câştig eu, sic!).
Du-te tanti şi-i amendează pe ăia care fac evaziune fiscală, care n-au casă de marcat fiscală, pe cine mai poţi prostii matale, dar mai slăbeşte-mă tanti cu controalele făcute la oamenii cumsecade care nu ştiu să vă scoată afară aşa precum ştiu bandiţii la care n-aveţi curajul să puneţi piciorul.
Şi nu uita, tanti, că sunt scorpion şi mă ţin de gâtul vostru pînă la Haga!

Aud că Preşedenţia şi-a majorat bugetul cu 50% faţă de anul trecut, iar cei de la Camera Deputaţilor cu 20%. Ce dacă nu ştim pe unde să cârpim bugetul ţării, dacă pe Preşedinte l-a apucat să-i viziteze pe românii din afara graniţelor?

Vă întreb şi eu, însă, cu profesorii ce faceţi că le-aţi promis cu toţii în campanie majorări cu 50%, aţi votat legea, aţi promulgat-o d-le Băsescu, iar acum nu le daţi nici 5%?

Auzi tanti, că şi matale-ţi sună, că dacă evaziunea ar fi fost mai mică şi matale te duceai pe la ăia unde nici n-ai curajul să pui piciorul nu se crăcăna bugetul ţării şi nu-l mai durea şalele nici pe domn’ Preşedinte…

Să trăiţi bine!

Haloo, mai trăiţi?!?

 


Blog Stats

  • 46,626 hits
BlogRank
Septembrie 2017
L M M M V S D
« Mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

PROMO







Social

Social

Introdu-ți adresa de e-mail

Alătură-te altor 138 de urmăritori