Posts Tagged ‘drepturi’
Să contest procesul verbal?
Posted on: 28/03/2009
Cine ştie cum cunduc poate este convins că niciodată n-o să iau vreo amendă pentru radar, mai cu seamă că drumul acesta e înţesat cu o puzderie de radare fixe. Acum, la drept vorbind am luat o amendă în Ungaria pentru că depăşisem viteza de terizeci de kilometrii pe oră 🙂 . N-am plătit-o, staţi liniştiţi (că mi-e cu atât mai greu să dau banu’ unui stat străin), ci am preferat să mă judec cu ei. Culmea-i că i-am şi cîştigat pe jumătate, acolo, acasă la ei (doar şi de asta există Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Dar nu despre asta vroiam acum să vă povestesc, că uite, tocmai mă trage pe dreapta unul dintr-ai noştrii.
Sunt sub viteza maximă admisă cu aproximativ zece kilometrii pe oră. Mă uit în oglinda retrovizoare să văd dacă nu cumva pe ăla ar vrea să-l opreacă, dar, ghinion: nu-i nimeni. Politicos agentul mi se prezintă, îmi cere actele şi-mi spune că am fost oprit pentru că nu am farurile aprinse. Am mai luat şi altă dată cincisute de mii pentru aceeaşi treabă, aşa că, are de ce să se supere nevastă-mea pe mine. Bine, de data asta nu este cu noi, aş putea face să nu-i spun, dar, totuşi, cum de n-am observat că n-am farurile aprinse?
Foarte simplu, că ziua în amiaza mare, fie că ai farurile aprinse fie că nu le ai drumul este tot la fel de iluminat aşa că…
Sunt invitat să rămân la maşina, aştept ca răpus de amabilitatea şi profesionalismul celui care pleacă cu actele mele şi încerc să mă consolez că nu voi pierde o avere. Doar că, ce văd pe E60, tocmai dă să mă depăşească o căruţă. Fără faruri, evident! Mă trag mai în faţă s-o pot fotografia cu telefonul mobil, între timp se dă jos din maşina Poliţiei celălalt agent, şi căruţa, care credeam că va merge spre Huedin, o ia prin parcare, pe lângă maşina de Poliţie, exact pe lângă cel care-mi completează procesul verbal.
Apăs pe tastele telefonului dar neîndemânatic cum sunt nu reuşesc decât să-l impresionez pe cel de-al doilea agent care după ce mă vede cu telefonul în mână dă o tură prin parcare şi se urcă din nou în maşina de Poliţie. În sfârsit, după ce îmi trag singur muştruluiala că nici măcar o poză nu sunt în stare să o fac la timp atunci când se impune încerc să par cât mai relaxat în fata fiului meu, care mă citeşte oricum ca pe o carte deschisă şi căruia nu-i pot ascunde niciodată nimic. Uneori am sentimentul că suntem tata şi copilul, decât că eu par să fiu copilul şi el e tatăl. De aici şi vorba ceea, cred, „vai de părinţii care nu ascultă de copii!”…
Agentul de circulaţie îmi întinde proceul verbal, îmi explică cum că am luat doar avertisment şi mi se vor lua două puncte şi mă întreabă ţinând strâns procesul verbal dacă am înţeles că e doar avertisment şi dacă am înţeles că… nu am obiecţii. N-aşteaptă să-i răspund şi scrie în dreptul rubricii de obiectii ca „NU SUNT”. Îi spun totuşi că nici el n-a fost corect că nu l-a oprit şi pe ăla cu căruţa, el îmi atrage atenţia că obiecţiile se refereau la acel proces verbal şi că el era ocupat cu scrisul, eu îi spun de cele două puncte, el ţine strâns în continuare procesul verbal, întind mâna să-l semnez, mi-l dă peste geam şi-mi dau drumul şi-i scriu după „NU SUNT”:
„Poliţistul n-a fost corect fiindcă n-a oprit o căruţă care circula fără faruri pe E60…”
Omul se frustează mai rău decât mine şi-mi spune că data viitoare va da amendă.
Fiu-meu mă întreabă dacă îmi convine că data viitoare o să mă amendeze şi-l linistesc că până acum, deşi am trecut de vreo patru ori prin acea localitate în ultima lună nu ne-am întâlnit niciodată şi că s-ar putea să nu ne mai întâlnim niciodată în viaţă şi că o să-l amendeze probabil pe următorul care va circula fără farurile aprinse.
Vă întreb şi eu ceva: să presupunem că aveţi un cântar care nu măsoara bine. Ei, credeţi că putem să luăm în considerare acele măsuratori făcute cu acel cântar dacă cineva invocă acest fapt sau prima data vom cere să se facă o verificare metrologică a cântarului şi abia după aceea vom hotarî dacă putem sau nu accepta respectivele măsurători.
Să presupunem ca un agent de circulaţie este în stare de ebrietate, sau mai bine spus usor „parfumat”. Putem atunci să reţinem ceeea ce spune acest agent de circulatie dacă avem proba că atunci când el a făcut procesul verbal era abţiguit?
Dar dacă un judecător este bolnav cu nervii? Credeţi că mai putem să-l lăsăm să judece? Dar dacă un judecător aflăm că este incorect şi este implicat în acte de corupţie, putem să acceptăm judecata lui?
Ei bine, acel poliţist tocmai am aflat că tocmai nu a fost corect şi că aplică discreţionar legea. Trebuie să-i accept procesul verbal sau ar trebui să-l contest?
Aţi putea întreba, desigur, ce vrea tipul ăsta, mai cu seamă că nu i se cere să plătească nici un ban. Ei bine, am să vă mai dau un scurt exemplu: deunăzi stau de vorba cu O. Băiatul ăsta este ofiţer de credite, aşa că… Îmi spune că fusese în urmă cu vreo două luni la Băile Felix şi că a fost amendat că nu ştiu unde i-a fost parcată maşina. Că a fost în Felix recunoaşte şi el, doar că băiatul nu şi-a găsit nici o amendă pe parpriz. Somaţii, îl dau în judecată ăia…. Şi sigur că O. al meu se inervează, mai cu seamă că nu semnase nici un proces verbal şi mai cu seama că nu găsise nici o amendă, respectiv pentru că nu-i omul care să nu plătească atunci când greşeşte. Despre asta-i vorba, fraţilor, despre drepturile noastre şi despre instituţia contestaţiei, dacă pot să-i spun aşa. Dacă trebuie să înghiţim tot, pe nemestecate, aşa cum ni se serveşte şi cum li s-a servit părinţilor noştrii COMUNISMUL sau dacă e bine să mai şi gândim… Despre PROCEDURI este vorba până la urmă, fiindcă nu contează dacă ai câştigat un proces pe baza procedurilor sau dacă l-ai pierdut (tu cu dreptatea în mâna) doar din cauza procedurilor. Dar ce, Poliţia română n-are voie să piardă pe bază de proceduri?
Daţi-mi voie să vă mai întreb încă o dată: să contest procesul verbal? Voi cum aţi face? Nu uitaţi că vă aştept la începutul articolului să votaţi.
La sfadă cu finanţele
Posted on: 07/02/2009
Am câştigat şi recursul cu finanţele. Să nu care cumva să vă închipuiţi că, dacă câştigaţi în primă instanţă statul n-o să facă recurs. Parcă nu-mi vine să cred… Nu că n-aş fi avut dreptate, dar deja de atât de multe ori am fost lezat în drepturile mele de acest stat încât mă şi întreb cum, Doamne, încă nu-l urăsc? Eu sunt unul dintre aceia care au vrut să plece în Canada, doar că, în cele din urmă, după ce am văzut cât de tare ne doresc canadienii, n-am mai plecat. Adevărul gol-goluţ nu-i chiar aşa, fiindcă atunci când m-au chemat la interviu, la Belgrad, firma mea mergea atât de bine că nu-mi mai venea să plec nicăieri.
Dar nu v-am spus despre ce este vorba. Aşa sunt eu, vorbă lungă… Să mă trageţi de mânecă altădată, că altmiteri o iau pe arătură şi nu mai ajung cu povestea mea la sfârşit.
Era într-o sâmbătă dimineaţa şi zgribuream de frisoane sub plapumă. În mod normal sâmbăta mă duc într-o fugă la magazin că, după aceea, de la doisprezece, am oră de informatică şi încerc să n-o ratez. Atunci însă, n-aveam de gând să scot nasul din casă, doar că mă sună Alina, fata de la magazin, că avem control de la finanţe. Nu totdeauna se potriveşte socoteala de-acasă cu cea din târg, mi-am zis, aşa încât m-am echipat, ca-n armată, să fiu în cel mai scurt timp la magazin. Cei care aţi făcut armata ştiţi cum este la alarmă. Între timp mă gândeam cât de ciudaţi sunt şi ăştia de la finanţe, că parcă nu mă ştiu de peste şaisprezece ani şi parcă n-ar şti că sediul firmei nu este la magazin… N-ai ce-i face, că dacă mi-a trebuit firmă trebuie să le mai înghit şi pe astea. Între noi fie acum vorba, atunci când mi-am făcut firmă n-aveam ce să dau lui fiu-meu de mâncare, fiindcă cu doar un salar de profesor nu ne ajungeau banii defel. Nevastă-mea tocmai se întorsese cu ăl’ mic din Canada, prin anii 1993, aşa că cine s-o angajeze?
Nu trecură douăzeci de minute, că Oradea e oraş mic, şi ajung să mă întâlnesc cu controlul: două doamne. Mi-aduc aminte că am citit printr-o broşură pe care o primeam de la Rentrop & Straton că la fiecare control e bine să soliciţi ordinul de serviciu, legitimaţia şi delegaţia; fac şi eu ca atare să nu mă creadă chiar prost, cer să văd respectivele acte şi, stupoare: doamnele nu aveau nimic. Nu tu legitimaţie, nu tu delegaţie, nu tu ordin de serviciu. „Păi, ca să mă controlaţi, trebuie să fiţi mai în ordine decât mine” le-am zis, aşa încât aveam să ajung în cel mai scurt timp înapoi sub plapumă. M-am mirat şi eu de mine cât de repede s-au tirat doamnele, dar numai de control nu-mi ardea. Nu ştiu dacă făceam la fel dacă n-aş fi avut febră, cert este că am fost mai viteaz decât mă ştiam până atunci. Ce-i drept, cum adică să vină la control fără măcar o legitimaţie? Nu-i nimic, că cel puţin până luni m-oi face bine, că de mă ţineau vreo patru ceasuri să-mi povestească cum trebuie complectate actele chiar că ajungeam după aceea la spital.
Luni, ca şi cum nu mi-ar fi trecut febra, ce-mi trece prin mintre, să le depun la registratura finanţelor o scrisoare în care să le relatez şi directorilor de acolo întâmplarea, ca să se cunoacă din start şi poziţia mea, nu care cumva să zică vreunul că mă sustrag controlului. Le povestesc pe toate… cu legitimaţie, cu delegaţie etc, şi mă duc liniştit de acolo căci făcusem ce trebuia. Trece luni, trece marţi, era să treacă miercuri, dar primesc telefon: „D-l Bălan, au revenit doamnele de la finanţe în control”.
Parcă aş fi vrut să văd alte feţe, nu tot pe alea… Una dintre doamne îmi spune că pe bonul nostru de marcat nu scrie denumirea produsului. Cumpărase ceva să aibă „proba”, aşa că acum eram încolţit. Ceea ce însă m-a indignat a fost faptul că au încercat să mă „târască” cu toate actele la finanţe, ca şi cum nu m-ar fi găsit, nu de alta dar domniile lor s-au gândit că nu pot scrie pe tejghea procesul verbal. Între noi fie vorba, am închiriat magazinul respectiv de la statul român. Ce-i drept, n-am loc să mai pun şi un birou acolo, dar nici n-am nevoie, că avem biroul în altă parte. Le invit pe doamne la sediu atunci să scrie procesul verbal, dar când îmi spun că mă amendează doar pentru atâta cu douăzeci de milioane mi se urcă sîngele la cap. Uitasem să vă spun că nici de data asta n-aveau legitimaţie şi că, dacă ar fi fost să-mi fac de lucru cu Dracul, puteam să mă leg de asta. Ulterior am aflat că una era preoteasă. N-aş vrea să auziţi atunci ce-a fost la gura mea despre funcţionarul public, pe care nu-l văd nici azi, la aproape un an şi jumătate de la ziua cu pricina, ca fiind un om competent, apt să conducă o afacere. Desigur că nu e bine să generalizăm, doar că excepţiile sunt atât de puţine… Mi-aduc aminte cum eram şi eu când eram angajat al statului (cu repartiţie guvernamentală) că nu mă vedeam clintit de pe postul meu nici cu buldozerul. Eram mai tare decât sunt astăzi judecătorii. Inamovibil!
Cum credeţi că se simte funcţionarul public astăzi? Vă spun eu: un semizeu. Dacă el nu ştie ceva, ştie şeful. De fapt şeful este zeul adevărat. Dacă ceva nu se poate rezolva, şeful sigur are o relaţe tare şi rezolvă… Cum să nu-l iubescă toţi pe şeful! Sigur că toţi şefii au un şef şi ei şi că regula se păstrează. E ca pe vremuri când toţi îl iubeau pe cel mai de nădejde fiu al poporului român. Apropo’, cred că singurul adversar al lui Băseacu rămâne tot Ion Iiescu. Vă spun eu că dacă se hotăreşte să mai candideze o dată cum să nu-l voteze, mamă, încă o dată toată ţara? Ce zisăşi, măi dragă?
Douăzeci de milioane de lei, nu de alegători! Douăzeci de milioane, pentru ce?
Dar pe nenea ăla de la piaţă care nu-ţi dă nici măcar o chitanţă de ce nu-l amendaţi? Că legea zice că şi în piaţă trebuie să ai casă de marcat fiscală.
Semnez procesul verbal cu obiecţiuni, mă mir şi eu de ce porumbei am scos pe gură, pleacă tipele şi mă uit la Alina care era consternată… Nu mă mai văzuse în aproape doi ani niciodată ca atunci. Parcă îi venea şi ei să fugă. O liniştesc pe fată, că ea n-avea nici o vină, după care încerc să mă dumiresc încă o dată.
Gata, pe astea le contest în instanţă. De ce? Foarte simplu: casa mea de marcat a fost fiscalizată exact de cei de la finanţe. Mi-au dat atunci în scris că totul este ok. Mai apoi, ce dacă pe bonul meu fiscal scrie doar denumirea generică? Că nu zice nicăieri ce denumire să fie trecută, cea comercială, ştiinţifică, de marcă… Auzi, tanti de la finanţe, ştii matale ce-i aia proprietate intelectuală? Păi dacă eu vindeam Coca-Cola şi ălora de la firma americană nu le pica bine la stomac să le fac eu publicitate pe bonurile mele fiscale cu marca lor? Păi dacă ăia de la Coca-Cola vor să-şi facă publicitate numai trăgând bannere cu avionul, ce fac, încalc o altă lege, pe cea care spune că numai titularul de marcă este îndreptăţit să stabilească cum şi unde îşi va face publicitate. Înţelegi acum, tanti de la finanţe, de ce aţi pierdut procesul?
Nu asta însă vreu să-ţi transmit, cititorule, ci altceva mult mai important, şi anume, că dacă noi ăştia, care suntem mult mai mulţi decât ei, o să-i dăm în judecată la fiecare greşeală a lor, n-or să reziste. Astăzi sunt mai puternici decât ar trebui doar pentru că noi, ăştia care am avut curajul să-i dăm în judecată, suntem mult mai puţini decât ei. În America cetăţeanul abia aşteaptă să-i greşească un funcţionar public şi să-l dea în judecată pentru că după aia se îmbogăţeşte. Deocamdată funcţionarii publici, care abuzează în fel şi chip, sunt mai mulţi decât noi, dar, feriţi-vă, că nu va trece mult şi vom fi tot mai numeroşi, tot mai numeroşi…
Sau poate vreţi s-o punem de o grevă fiscală să vă cuprindă un pic criza de care Băsescu spune că nu va atinge România?
Auzi tanti, eu am terminat fizica şi de asta cred că legea trebuie să funcţioneze şi văd că mai funcţionează şi justiţia din când în când (atunci când câştig eu, sic!).
Du-te tanti şi-i amendează pe ăia care fac evaziune fiscală, care n-au casă de marcat fiscală, pe cine mai poţi prostii matale, dar mai slăbeşte-mă tanti cu controalele făcute la oamenii cumsecade care nu ştiu să vă scoată afară aşa precum ştiu bandiţii la care n-aveţi curajul să puneţi piciorul.
Şi nu uita, tanti, că sunt scorpion şi mă ţin de gâtul vostru pînă la Haga!
Aud că Preşedenţia şi-a majorat bugetul cu 50% faţă de anul trecut, iar cei de la Camera Deputaţilor cu 20%. Ce dacă nu ştim pe unde să cârpim bugetul ţării, dacă pe Preşedinte l-a apucat să-i viziteze pe românii din afara graniţelor?
Vă întreb şi eu, însă, cu profesorii ce faceţi că le-aţi promis cu toţii în campanie majorări cu 50%, aţi votat legea, aţi promulgat-o d-le Băsescu, iar acum nu le daţi nici 5%?
Auzi tanti, că şi matale-ţi sună, că dacă evaziunea ar fi fost mai mică şi matale te duceai pe la ăia unde nici n-ai curajul să pui piciorul nu se crăcăna bugetul ţării şi nu-l mai durea şalele nici pe domn’ Preşedinte…
Să trăiţi bine!
Haloo, mai trăiţi?!?
Un diplomat britanic, colaborator al ministrului de externe David Miliband, a fost arestat deoarece a făcut remarci antisemite în public
Posted on: 31/01/2009
sursa: Evenimentul Zilei
Ordonanţa de urgenţă 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii
Publicat în Monitorul Oficial nr. 214 din 28/03/2002
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul justiţiei,
Rodica Mihaela Stănoiu
Ministrul culturii şi cultelor,
Răzvan Theodorescu
Ministru de interne,
Ioan Rus
|
Blogul lui George Bălan 
Comentarii recente