Blogul lui George Bălan

Archive for the ‘Poezii’ Category

 

Într-o lume ideală, de-o culoare infinită,
Verdele febril strănută, ba pe-alocuri chiar palpită.
Doi copaci din curtea şcolii care vor să studieze
Şi-au făcut în grabă freza, iar acu’ vor să pozeze.

Frunzele cad repetente la istorii viitoare,
Plagiază veri trecute în icoane de culoare.
Două umbre îngheţate se sărută pe ascuns,
Chicotesc şi râd pe sparte, de-al copacilor cap tuns.

Iar un pui de căţelandru ce-a trecut colţul la stradă
S-a pierdut de fraţi, de sore sau o face vreo bravadă?
Murături înghesuite stau cu nasu’ în borcane
Şi se uită zăpăcite, dezbrăcate, fără haine.

Mustul fierbe prin butoaie ce demult sunt afumate,
Prinde lecţia degrabă să afume pe câţi poate.
Ogoarele decoltate, îşi croiesc straie mai noi,
Că-s vecine, la estradă, cu norii mânjiţi de ploi.

Ciripitu-i amintrire, o visare începută,
Nici gândacii nu acceptă muzica să fie mută.
Doar o barză ce-i de gardă sau ce startul l-a pierdut,
Întreabă fiece gloabă de nu vrea un nou-născut.

 toamna

Anunțuri

Băltesc în ceruri ploi de stele,
Izvor şi muză creatoare,
Ce umplu inimi menestrele,
În nopţi plutind în călimare

Bălteşte-mi sufletu de tine,
Iar vorba ta mi-e ţărm ce-adie,
Durerea clipei s-o închine
Cînd te topeşti a păpădie.

Aruncă-ţi dragostea pe apă
Să-mi sară inima din chingi
Inel de nuntă să ne-ncapă
Să te cutreier, să mă-nvingi.

Mai lasă-te în rai visată,
Cu ingeri mirosind a lapte
Croind o lume-aristocrată
Nu doar în vorbe ci prin fapte.

Mulţamu-Ţi, Doamne-n orice clipă,
Că m-ai crescut şi arătat
Unde iubirea se-nfiripă,
Şi că, iubind, ferit eşti de păcat!

Crez

Posted on: 08/07/2009

de George Bălan

Cum se-aprinde-n noi iubirea
Făr’ de foc, făr’ de chibrite
E precum ne este firea
Şi cum iţele-s sortite.

Poţi umbla o lume-ntreagă
Şi pe nimeni să-ntâlneşti,
Iar, de-ţi mai rămane vlagă
Să mai speri, ba s-o porneşti

De la capăt, înc-o dată
Şi-înc-o dată, până când
Binele să-ţi vină-n plată
Chiar de-ar fi nu prea curând.

Dacă poţi să crezi în oameni
Că sunt buni, când nu-s de-ai tăi
Şi cumva observi că semeni
Cu cei buni dar şi cei răi,

Sau, când altul se-opinteşte
Tu o mână de-i întinzi
Făr’ s-astepţi cândva răsplata,
Car’ de vine şti s-o prinzi

Ori când alţii te înşală
Nu-i înşeli şi tu pe ei,
Dar le pui la îndoială
Crezul tău şi-i laşi mişei,

Chiar că meriţi să se-ntoarcă
Lumea toată împrejuru-ţi,
Tu să stai cu fruntea-ţi leaorcă,
Şi cu inima să-i cruţi.

 

de George Bălan

zbor

Fă-te frunză puf de dor,
Zmeu zâmbind lângă un nor,
Tras de fulger: nicovală,
Tropote de vâjâială!

Şi te du poştaş, departe,
Primăvara de-mi împarte.
Şi te du la miază-noapte,
Să ştie de-a noastre şoapte.

Ia-ţi de naşă ziua-amiază,
Să îţi stea la rugă, piază…
Să te-opreşti la Sfânta Vineri
Mugurii domnească-ţi tineri!

Eu ţi-oi sta, te-oi aştepta,
Creangile m-or înnopta,
Ghindele mi-or picura,
Toamnele m-or şuiera.

 

 
de George Bălan

A’ mele-s, Doamne, toate:
Păcate şi greşale,
Şi gânduri ‘ntunecate…
A’ mele-s, şi-ale Tale.

Mi-arăţi care e Calea
Când doară am greşitu,
De plânge-n mine jalea
Şi simt cum îs sfârşitu.

A’ Tale-s şi greşale,
Căci Tu m-ai făptuitu
Când rupt-ai os din şale
Lui Adam, hodinitu.

De ce laşi lumea, Doamne,
Întreagă să greşească,
Când pasc din palma-ţi toamne,
Cât „culpa-i omenească”?

Lăsat-ai vorbe-aceste,
Oricine le-ar fi zisu,
Căci asta voia Ţi-este…
De vină Te-ai dezisu.
Picture 004

de George Bălan

 
Rostuită în spirale
Arcuite ca un cântec
Dragostea-mi ieşea în cale,
Fermecată, grea de pântec.

Semănată cu dorinţe
Încolţite peste poate,
Se strecoară prin fiinţe,
De nu ştii cum o vei scoate.

Poate fi ca o fetiţă
Cu surâsul de gutui,
Cu obrajii în arşiţă
Şi căldura Soarelui.

Poate fi chiar o culoare
Pe o floare dăruită
Sau, de vrei, o sărutare
Tremurată şi subită.

Şi, de vrei, e Universul,
Ce ‘nfloreşte printre pietre,
Peste care curge versul
Vorbelor dospite-n vetre.
Picture 013

de George Bălan

 

În nouri rătăciţi privirea îţi ascunzi
Să speli, surâzând, văzduhul cu ei.
Albastru-l prelingi, în voaluri scufunzi
Obrajii de oceane gătiţi de cercei.

Postezi arhimedic speranţe pe orbite
Ce explodează-n inimi ca florile de tei,
Refluxul amintirii scânteilor presbite
Aprinde-amurguri roşii, ce se petrec prin chei.

Aripi sărută ceaţa ce-n goluri se îngână,
Trădând cât de perfect e însuşi imperfectul,
Cât de mărunt Pământul în ochii tăi de zână,
Că-l ţii uşor în mână, darmite Arhitectul.

La pradă luaţi asfaltul căzînd pe el deodată.
Începe furnicarul ca să inunde cuibul,
Hangarul se zăreşte, nu poate să te-abată,
Te-aşteaptă limuzina. Ce-ngălbenit e roibul!

avion

Etichete: , , ,

Blog Stats

  • 47,379 hits
BlogRank
Ianuarie 2018
L M M M V S D
« Dec    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

PROMO







Social

Social

Introdu-ți adresa de e-mail

Alătură-te altor 138 de urmăritori