Blogul lui George Bălan

Archive for martie 2009

de George Bălan

greierele

Tot gândind la Paganini
Dacă poate să-l întreacă
Mi-a înnebunit vecinii,
Fredonând aceeaşi placă.

-Tu, greiere, nebunatic,
Ce-ai cătat în a mea baie
Să mă ‘ncânţi ca pe-un fanatic
Sau ai fãcut-o de oaie?

De pofteşti, aş vrea mai bine,
Drept în mine să te-ascunzi,
Ca să ‘ncânt şi eu destine:
„Cri, Cri, Cri”- ochii plăpânzi.

Tu ai strepezit tăcerea
Şi i-ai lăsat gura apă,
Apoi i-ai ştirbit părerea,
Că de muşcă, tot nu scapă.

Speriat, parcă, de streche,
Ţi-ai uitat ultimul vers
Scoborât pe-a mea ureche.
Timpul greierea din mers…

Tu mi-ai plodit bucuria
Înverzită îndeajuns,
Să-mi recite simfonia
Vrerilor ce s-au ascuns.

Reclame
Etichete: ,
Etichete:

de George Bălan

 

 
Scâncete de ghiocei
Ce-s spălaţi de mici pe faţă
Fac o vâlvă sub condei;
Şevalet dospit pe gheaţă.

Toporaşi cu viorele
Vin cu toţii ca să vadă
Ce-au descântat Babele:
E doar verde-ntr-o cascadă.

La botezul primăverii
Este naş o gărgăriţă,
Ce-a slujit pe la toţi merii
Făr’ de nici-o cădelniţă.

„Te-ai lepădat de Satana?”
Arde-o rază de Lumină.
Iscălind în colţ cu pana:
Primăvara e regină.

Muza

Posted on: 09/03/2009

de George Bălan

Din cosiţe îţi faci spice
Genele să se ferice’,
Din sprâncene nas, pesemne,
Din frăgute vorba semne.
Zâmbetu’ ţi-e mângâiere,
Gura ţi-i sărut cu miere,
Mâna-n lapte alinare,
Mijlocul valuri pe mare.
De eşti vrajba în picioare
Miruită-n lăcrimioare
Sau vulcanul din adâncuri
Care-şi ia inima-n sfârcuri
Ori eşti Luna-n miază-noapte
Feliată-n mere coapte,
Eu ţi-s stânca ce nu moare
Şi ţi-s stea din Carul Mare.
De-i fi floare eu ţi-s toamnă,
De-oi fi pom tu mă înseamnă.
Fii de vară-n primăvară
Să te scot din calimară!


Blog Stats

  • 49.756 hits
BlogRank
martie 2009
L M M J V S D
« feb.   apr. »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

PROMO







Social

Social

Reclame