Orizonturi roşii- Crimele, corupţia şi moştenirea Ceauşeştilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010

Posted by: George Bălan on: 11/09/2010

• In: Mircea Morariu
• Comment!

Mircea Morariu

 

Am recitit cu puţină vreme în urmă cartea fostului general de securitate Ion Mihai Pacepa, Oizonturi roșii- Crimele, corupția și moștenirea Ceaușestilor, recent retipărită în limba română la editura Humanitas. E vorba despre ediţia adăugită a versiunii apărută în româneşte la scurt timp de la Revoluţie, traducerea fiind semnată, acum ca şi atunci, de Horia Gănescu şi de Aurel Ştefănescu. Editorul ne încredinţează însă că ne aflăm în faţa unei variante adăugite. Formal, aşa este. Spre deosebire de prima, cea de acum conţine încă nouă capitole în care fostul general se pronunţă despre o seamă de evenimente, fapte, realităţi ale României post-comuniste, despre felul în care fostele servicii secrete comuniste au reuşit să se salveze ori  să se recicleze, mai cu seamă prin vrerea fostului preşedinte Ion Iliescu. Nu este adevărat, ne spune autorul Orizonturilor roșii, că în România a avut loc o Revoluţie. A fost vorba doar despre o lovitură de stat, aprobată de Moscova şi înfăptuită, cel puţin în parte, după planurile ei sau aprobate de ea. Asemănările cu aşa-numitul Plan Dnestr sunt, în opinia fostului şef al spionajului românesc, frapante. Nu este adevărat, ne spune generalul Pacepa, că imediat după Revoluţie Securitatea ar fi fost desfiinţată. Ea a fost doar pusă la adăpost de furia populară prin integrarea în Ministerul Apărarii. Nu este adevărat, ne încredinţează acelaşi Ion Mihai Pacepa, că foştii şefi ai serviciilor secrete comuniste ar fi fost îndepărtaţi din rândul ofiţerilor activi. Din contră. Unii dintre ei, scoşi din posturile de decizie de Nicolae Ceauşescu pentru că au fost identificaţi drept agenţi ai KGB, au fost reactivaţi. Exemplul cel mai elocvent e cel al lui Mihai Caraman, numit la începutul lui 1990 în fruntea SIE. La fel de elocvente sunt alte cazuri, precum cele ale lui Nicole Militaru şi Silviu Brucan, primul şef al Ministerului Apărării după Revoluţie. Nu este adevărat că cel desemnat ca director al SRI nu era cunoscut drept om al Securităţii. Cu toţii aveau numeroase legături cu Moscova, erau oamenii Moscovei

O seamă dintre afirmaţiile rezumate mai sus, dar şi altele asemănătoare au mai putut fi citite într-o altă carte a lui Ion Mihai Pacepa, Moștenirea Kremlinului. Altele, în diverse articole publicate sub semnătiura fostului general. Multe dintre aceste aserţiuni au fost făcute ori reiterate în interviul acordat Luciei Hossu Longin şi apărut sub formă de carte anul trecut, tot la Editura Humanitas. V-am prezentat-o la timpul potivit. Cum la toate acestea, Ion Mihai Pacepa nu a avut calitatea de martor, e firesc ca respectivele capitole să intereseze mai puţin.

 Continuă, însă să suscite interes, curiozitate, dar şi dezgust faţă de personajele din carte, corpusul de bază al cărţii. Adică ceea ce a fost încă din 1987 Orizonturi roșii,  respectiv cartea în care s-au adus mărturii, muilte credibile, despre natura criminală a comunismului românesc şi a principalilor săi conducători, în frunte cu Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Prima mea întâlnire cu această carte s-a petrecut la 14 noiembrie 1987. Vlad Georgescu, directorul de atunci al Departamentului Românesc al postului de radio Europa liberă, a comentat-o în chip critic în spaţiul editorialului său din acea seară. S-a anunţat iminenţa serializării cărţii în spaţiul Actualitălii românești. În pofida nenumăratelor ameninţări cu moartea venite atât din ţară cât şi din strâinătate, Vlad Georgescu şi-a îndeplinit promisiunea. Ameninţări cu moartea au primit, aşa după cum am aflat de la Nestor Ratesh, succesorul lui Vlad Georgescu în postul de director al Serviciului românesc al Europei libere, şi câţiva dintre directorii americani. De serializarea propriu-zisă, s-a ocupat Emil Hurezeanu. Nici el nu a fost scutit de intimidări. Se pare că intimidaţi au fost şi o seamă dintre crainicii Departamentului românesc, unii dintre aceştia rugând să nu fie pe mai departe solicitaţi atunci când se înregistrau fragmentele cu pricina. La încheierea serialului,  Vlad Georgescu a făcut o seamă de mărturii. Era evident că fusese supus la numeroase intimidări. Georgescu nu a cedat, cartea s-a difuzat, dar la 13 noiembrie 1988, deci la exact un an de la întregistrarea editorialului care anunţa transmiterea cărţii generalului Pacepa, de la microfoanele postului se făcea cunoscut decesul directorului Serviciului românesc. Să îşi fi pus Securitatea în practică ameninţările? Cele mai multe opinii converg în a confirma ipoteza. Cei care au citit şi vor citi Orizonturi roșii vor vedea că Europa liberă a fost o veritabilă obsesie a Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu. Că aceştia au ordonat reducerea la tăcere a unui alt fost director al Serviciului românesc, Noel Bernard, a câtorva redactori şi colaboratori importanţi precum Monica Lovinescu, victimă a unui atentat reuşit în  1977, Emil Georgescu, atacat în iulie 1981, sau Paul Goma.

Imaginea pe care fostul general ne-o împărtăşeşte despre conducătorii de la Bucureşti e devastatoare pentru aceştia şi revelatoare pentru natura criminală a comunismului românesc şi pentru ilegitimitatea acestuia. Conduita Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu e lamentabilă. Elena e o fiinţă rea, primitivă, care îi apostrofează pe înalţii demnitari ai Statului. Nu e mai puţin adevărat că şi calităţile umane şi profesionale ale acestora sunt cu totul nule. Nicolae Ceauşescu e preocupat doar de intensificarea supravegherii supuşilor săi şi de amplificarea terorii. Pentru primul om în stat, obiectivele principale ale politicii sale şi ale partidului pe care îl conduce sunt păcălirea marilor cancelarii occidentale asupra adevăratei naturi a regimului de la Bucureşti, furtul de tehnologie apuseană, sponsorisarea interesată a terorismului internaţional, mai cu seamă a celui arab şi palestinian.

Aşa după cum observa Vlad Georgescu în editorialul său, editorial din care cartea reproduce ample fragmente, şi care poate fi  reascultat oricând pe siite-ul www. europaliberaorg.com, poporul nu apare în cartea generalului Ion Mihai Pacepa, pentru simplul motiv că dorinţele acestuia nu prezentau nici un fel de interes pentru Elena şi Nicolae Ceauşescu. Recitind cartea, am fost urmărit permanent de întrebarea- oare ce interes au suscitat românii simpli în planurile celor ce au condus România după 1989? Răspunsul pe care mi l-am dat nu a fost din cale afară de încurajator.