Băieţii de pe strada noastră de Naghib Mahfuz, Editura Polirom, Iaşi, 2009

Posted by: George Bălan on: 10/08/2010

• In: Mircea Morariu
• Comment!

MIRCEA MORARIU

 

 

 În colecţia Proza XX a editurii Polirom a apărut de curând romanul  Băieţii de pe strada noastră al scriitorului egiptean  Naghib Mahfuz. Un roman care a fost interzis în ţările arabe preţ de vreo 50 de ani, în pofida faptului că autorul lui este unicul scriitor de ace această origine care a primit premiul Nobel pentru literatură în anul 1988. Cartea a apărut în traducerea lui Nicolae Dobrişan, profesor de limba şi literatura arabă la Universitatea din Bucureşti, cel care a avut privilegiul de a-l cunoaşte pe autor şi de a fi primit acordul de a-i tălmăci în româneşte cartea Prepeliţele şi toamna apărută la Editura Univers în anul 1974. Asta după ce acelaşi Nicolae Dobrişan a publicat în presa literară românească interviuri şi studii despre Naghib Mahfuz.

Viitorul scriitor s-a născut în anul 1911 într-o familie modestă din Cairo. A urmat studii universitare de filosofie, a lucrat în administraţia culturală. Cariera lui literară se întinde pe o perioadă de 70 de ani, răstimp în care a scris numeroase romane, vreo 350 de nuvele, dar şi numeroase scenarii de film. A intrat în conflict cu regimul lui Gamal Abdel Nasser, unul dintre legendarii lideri egipteni, iar obiectul conflictului l-a reprezentat publicarea romanului Pălăvrăgeală pe Nil în anul 1966.

Băieţii de pe strada noastră este un roman al memoriei. Al amintirilor unei străzi, al amintirilor despre o stradă, al dramelor şi tragediilor consumate acolo. „Aceasta este povestea străzii noastre sau, mai exact, acestea sunt poveştile străzii noastre”, sună fraza de deschidere a cărţii. Care continuă în felul următor- „Eu nu am fost martor decât la ultima parte, pe care am trăit-o, dar le-am înregistrat pe toate, aşa cum sunt ele relatate de rapsozi –şi cât de mulţi rapsozi mai sunt pe la noi! Toţi locuitorii străzii noastre istorisesc aceste povestiri.” Iar povestirile, cu personajele lor, reunesc la modul iconoclast teme din Coran, din Noul şi Vechiul Testament, dar şi referiri la regimurile politice opresive pe care le-a cunoscut, de-a lungul istoriei sale, Egiptul. Întemeietorul străzii, Al- Gabalawi- i-a alungat din casă, din motive felurite, pe drept ori pe nedrept, pe cei doi fii ai săi- pe Adham şi Idris. Atunci a început seria nenorocirile din imaginara stradă din Cairo pe care ni le reaminteşte povestitorul- Nenorociri ce par că nu se vor sfârşi niciodată. Nenorociri pe care lumea le uită- „Dacă uitarea nu ar fi nenorocirea străzii noastre!- exclamă povestitorul- Dar nenorocirea străzii noastre este uitarea”. Sunt oameni care cred că strada ar fi bântuită de diavoli. Sau care se minunează cum au putut străbunii ori contemporanii valul de nenorociri. În ultima povestire din carte protagonistul se numeşte Arafa. Cel care pare a fi deţinătorul capacităţii, dacă nu cumva al vrajei cu ajutorul căreia ar putea fi detronaţi falşii profeţi sau chiar asupritorii. Care ar putea stopa nenorocirile.

Băieţii de pe strada noastră e simptomatic pentru marele talent narativ al lui Naghib Mahfuz. Ca şi pentru nestrămutata lui credinţă în necesitatea garantării libertăţii de exprimare. „Nedreptatea trebuie să aibă un sfârşit şi după noapte trebuie să se ivească ziua. Tirania trebuie să dispară de pe strada noastră, pentru a vedea ivindu-se lumina şi minunile!”. Aceasta e ultima frază a romanului, acesta e mesajul lui

                          

                                                               Text difuzat la Radio Transilvania.