Ultima cruciadă, Americanism versus islamism, Editura Curtea Veche şi revista Săptămâna financiară

Posted by: George Bălan on: 29/07/2010

• In: Mircea Morariu
• Comment!

MIRCEA MORARIU 

„Imaginaţi-vă o civilizaţie care a întrecut odinioară Occidentul în aproape orice privinţă înainte ca un anumit lucru să meargă greşit. Gândiţi-vă la acea civilizaţie invadată de Occident, afectată de colonialism şi imperialism. Imaginaţi-vă că o parte dintre dintre teritoriile acelei mari civilizaţii de odinioară sunt încă ocupate în secolul XXI de către occidentali sau apropiaţi ai lor. Imaginaţi-vă că există un popor care trebuie să mai îndure prezenţa navelor militare în apele sale teritoriale. Îmaginaţi-vă frustrarea poporului născut din acea civilizaţie- femei şi bărbaţi mândri de extraordinara lor istorie şi de ilustra moştenire- care se văd pe ei înşişi luaţi peste picior şi îşi văd cultura batjocorită de către Occidentul care vede în ea ceva înapoiat, ceva „străin”, ceva oriental.  

Până acum aţi presupus probabil că vorbesc despre lumea islamică; de fapt, vorbesc despre China. Descrierea se potriveşte, desigur, şi lumii islamice. Chiar aceasta este ideea: ambele civilizaţii- cea chineză şi cea islamică – au rămas în urma Occidentului, cel puţin din punct de vedere material, şi astfel au fost victimizate“.

Am început ediţia de astăzi a emisiunii cu un citat destul de amplu, desprins din chiar primele rânduri ale cărţii Ultima cruciadă- Americanism versus islamism, scrisă de profesorul american Michael A. Palmer, apărută în Statele Unite în anul 2007 şi în româneşte în 2010, în traducerea lui Marius Chitoşcă, prin colaborarea dintre Editura Curtea veche şi revista Săptămâna financiară. Mai departe, Michael A. Palmer atrage atenţia că nimeni nu a auzit de acţiuni teroriste, de aruncări în aer de clădiri, căi ferate şi şosele, de asasinate în masă plănuite şi duse la capăt de tineri sau mai puţin tineri kamikaze chinezi. Ci de islamişti, de arabi. Nu aceste frustrări cu caracter mai mult sau mai puţin istoric, frustrări neîndoielnic justificate, indubitabil reale, explică comportamentul terorist, ci „ ceva ce ţine strict de lumea islamică reprezintă factorul cauzal care justifică partizanilor Jihadului”. Unde mai pui că în vreme ce China se află într-un proces de creştere economică ce a făcut ca exporturile ei în Statele Unite să se fi apropiat în anul 2004 la aproape 200 de miliarde de dolari. Comparativ, ne înştiinţează autorul cărţii,„importurile de petrol din Orientul Mijlociu ale Statelor Unite, din acelaşi an, au totalizat numai 30 de miliarde de dolari, iar alte importuri din lumea arabă, fără legătură cu petrolul, au fost practic nesemnificative”. Orientul Mijlociu e departe de a se afla în situaţia unei explozii economice, iar – adaugă profesorul american- „statele din Orientul Mijlociu exportă materii prime – produse petroliere- şi terorism”.

De ce se întâmplă toate acestea? Care e semnificaţia, dar, mai cu seamă, care sunt rădăcinile istorice ale terorismului islamist? Ce înseamnă Jihad? De ce se crede şi se afirmă ritos în lumea arabă că participarea la Jihad e datoria oricărui musulman? De ce se preferă termenul de Jihad aceluia de război? De ce Jihadul e socotit de cei care îl teoretizează, justifică, „problematizează” sau „sponsorizează” material ori ideologic un război sfânt? De ce Jihadul înseamnă o gamă mai amplă de activităţi decât cele de război? Care sunt aceste activităţi?. Care sunt motivele pentru care principala ţintă a Jihadului o reprezintă Statele Unite? De ce apologeţii Jihadului socotesc SUA capul răutăţilor? Ce rol a jucat şi joacă petrolul în toată această istorie complicată a islamismului şi a raporturilor de beligeranţă dintre Statele Unite şi multe ţări arabe?. Ce rol a jucat şi joacă problema israeliană, existenţa însăţi a Statului Israel, în relaţiile mai mult decât tensionate, adesea explozive, dintre aceleaşi ţări arabe şi americani? Ce a însemnat pentru americani, pentru relaţiile lor cu sovieticii dar şi cu lumea musulmană, problema afgană? Dar ce rol a jucat războiul iraniano- irakian în evoluţia faptelor? Cum au ajuns Statele Unite ca din susţinători ai Irakului şi ai lui Saddam Hussein să declanşeze răboiul împotriva Irakului? Mai are povestea creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman vreo influenţă asupra ceea ce se întâmplă azi? Nu cumva unele fapte demult apuse se decontează încă în zilele noastre şi decontul acesta e departe de socoteala finală? Este raportul de beligeranţă dintre americanism şi islamism unul cu adevărat semnificativ pentru diferenţele dintre culturi? Mai are importanţă azi că demult, cândva, cu secole în urmă, lumea islamică a refuzat tiparul şi a restricţionat astfel accesul liber la Cartea Sfântă a Coranului în vreme ce Occidentul, aplaudând apariţia tiparniţei a stimulat cunoaşterea nemijlocită a Bibliei? Mai are vreo importanţă detaliul istoric că atunci când a trebuit să opteze între progres şi tradiţie, Islamul a ales necondiţionat tradiţia? Ce înseamnă cu adevărat Al Qaeda? Cine e Ossama bin Laden? A fost pericolul reprezentat de el şi de organizaţia pe care o conduce corect evaluat de succesivele administraţiile americane şi de planificatorii militari şi de politică externă ai Statelor Unite? Cum a fost posibil un 11septembrie 2001? Conflictul acesta dintre americanism şi islamism, dintre lumea occidentală şi cea islamică se va încheia într-un timp istoriceşte previzibil? Nu cumva, aşa după cum scrie Michael A. Palmer „pericolul real este că, cu cât acest conflict durează mai mult, este mai posibil ca Occidentul, cu mijloacele sale nelimitate de distrugere, să renunţe la restricţiile autoimpuse şi să adopte un răspuns tot mai brutal”.?

Sigur e un lucru. Şi el apare perfect subliniat în cartea lui Michael A. Palmer- „Islamul are probleme. El este asediat nu de Occident, aşa cum bin laden ar vrea să credem , ci de către modernitate”. Din cartea Ultima cruciadă – Americanism versus islamism aflăm şi cât ştie modernitatea despre Islamism şi despre pericolele pe care le mai ascunde acesta.

Text difuzat la Radio Transilvania