Blogul lui George Bălan

Fantoma iese din scenă de Philip Roth, Editura Polirom, Iaşi, 2010

Posted by: George Bălan on: 12/04/2010

MIRCEA MORARIU

 

  Cititorii pasionaţi şi devotaţi ai romanelor lui Philip Roth îşi amintesc cu siguranţă că Nathan Zuckerman a apărut pentru prima oară ca personaj literar în cartea Viaţa mea de bărbat  din anul 1974. Era un personaj zămislit de un alt scriitor, Peter Tarnopol. Se pare că Zuckerman i-a devenit extrem de simpatic adevăratului său părinte literar, Philip Roth, de vreme ce acesta l-a păstrat ca atare în vreo nouă dintre cărţile sale. În Pastorala americană, M-am măritat cu un comunist şi în Pata umană Nathan Zuckerman ajunge să deţină un rol de prim plan. Se pare că în romanul Fantoma iese din scenă, apărut în Statele Unite în anul 2007 şi tipărit în anul 2010 de editura ieşeană Polirom,  în traducerea Cristinei Panaite, revizuită de Nadia Brunstein, asistăm la ultima lui aventură literară, dar şi umană. Zuckerman e deja un om în vârstă, e bolnav, a fost recent operat de cancer la prostată, intervenţie chirurgicală de pe urma căreia a rămas cu o chinuitoare incontinenţă urinară. Doctorii îl amăgesc că problema se va rezolva tot pe cale chirurgicală, dar o primă intervenţie nu dă, în ciuda pronosticului optimist al medicilor, nici un rezultat. Totuşi, Nathan Zuckerman mai speră, e pregătit să suporte şi alte intervenţii, drept pentru care, după o absenţă de 11 ani, revine la New York. Se gândeşte că ar fi bine să stea în marea metropolă cam un an de zile, drept pentru care îi vine ideea unui schimb de locuinţă pe durată determinată. Aşa îi cunoaşte pe Billy şi pe Jamie, doi tineri soţ şi soţie cu ambiţii literare- femeii chiar îi apăruse o povestire într-o revistă ce dispunea de un tiraj destul de consistent, pe Kliman, fostul iubit al lui Jamie, căruia Zuckerman îi acordă şi condiţia de amant al femeii. Aşa o revede pe Amy Belette, o femeie extrem de frumoasă în tinereţea ei, acum desfigurată de o operaţie de cancer pe creier. Aşa ajunge Nefericitul, suferindul Nathan Zuckerman mai- mai să se îndrăgostească de Jamie şi să construiasă în scris imaginare dialoguri cu acesata. Iar cum Kliman e dornic să scrie o monografie despre E. I Lonoff, un scriitor pe care Zuckerman îl admira şi a cărui iubită a fost Amy, cum Kliman are oarecare indicii că Lonoff are la activ nu doar o amantă, ci şi un incest, cum viitorul monograf vrea să scoată la iveală acest detaliu biografic, idee care nu îl încântă deloc pe Zuckerman,  cum Zuckerman însuşi primeşte o seamă de ameninţări de factură antisemită, foarte apropiate ca stil de cele primite în urmă cu zeci de ani, povestea din carte devine tot mai complicată, mai plină de lovituri de teatru. Şi toate acestea se întâmplă pe fundalul alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2004, în urma cărora, spre disperare lui Zuckerman şi a tinerilor săi prieteni, George W. Bush şi-a asigurat al doilea mandat prezidenţial. Meritul lui Philip Roth e că ţine totul în mână, că nenumăratele fire narative nu se încurcă, nu îşi pierd coerenţa. Că un amănunt lansat undeva, într-un anume paragraf al cărţii nu e decât aparent dat uitării şi că atunci când te aştepţi mai puţin el revine cu o asemenea forţă încât e de natură să producă o răsturnare de situaţie.

Au, aşadar, dreptate cronicarii de la mari publicaţii americane, citaţi pe coperta a patra a volumului, respectiv a ediţiei româneşti a cărţii, atunci când recomandă cu căldură cartea.  Simt nevoia totuşi să fac o precizare care nu se limitează la cazul în speţă al lui Philip Roth ori al cărţii  Fantoma iese din scenă, Ideea de cronică literară, criticul literar însuşi ca personaj, dar şi ca individ cu o anume misiune are în ţările occidentale un statut uşor diferit faţă de cel din România. Cronica ce apare în publicaţii de mare tiraj e mai puţin una de esenţă analitică, ci mai degrabă e percepută ca o componentă de PR. Aşa se explică de ce toate aprecierile decupate pe coperta a patra a unor cărţi ce sunt tipărite la noi în traducere sunt foarte pozitive. Ditirambice chiar.

Se prea poate ca Philip Roth să nu se mai răzgândească şi odată cu romanul Fantoma iese din scenă să dispară şi personajul  Nathan Zuckerman. Important e că el îşi încheie cu succes misiunea şi că ieşirea lui din scenă se consumă după un nou roman de succes. 

 

                                                               Text difuzat la Radio Transilvania     

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Blog Stats

  • 25,663 hits
BlogRank

 

aprilie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar   Mai »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

PROMO







Follow

Get every new post delivered to your Inbox.