Creştetul gheţarului- Jurnal 1969- 1971 de Constanţa Buzea Editura Humanitas, Bucureşti, 2009

Posted by: George Bălan on: 02/03/2010

• In: Mircea Morariu
• Comment!

Mircea Morariu 

Sunt obligat, în vremea din urmă, din considerente profesionale, să fac lungi şi dese călătorii pe calea ferată. Motiv pentru multe dintre lecturile mele se consumă în tren. Cu puţină vreme în urmă, un voiaj, altminteri destul de lung şi în condiţii nu tocmai prietenoase, la Sfîntu Gheorghe, mi s-a părut cu totul altfel. Cauza? Lectura cărţii Creştetul gheţarului- Jurnal- 1969-1971 de Constanţa Buzea, de puţină vreme apărută în colecţia Memorii- Jurnale a Editurii Humanitas. Sunt, trebuie să o mărturisesc, un cititor destul de conştiincios, de perseverent şi de pasionat al acestui gen de cărţi. Dacă am citit însă cu mai multă plăcere, pasiune, interes cartea Constanţei Buzea e pentru că ea înseamnă mai mult decât un jurnal. În Creştetul gheţarului, binecunoscuta poetă e nu doar diaristă, nu doar autoarea unei cărţi de amintiri. Constanţa Buzea ni se înfăţişează deopotrivă ca prozatoare, stilul cărţii fiind absolut cuceritor, dar şi ca poetă. Sigur, Constanţa Buzea nu a procedat la un astfel de amestec superior de genuri fiindcă ar fi dorit ca prin Jurnalul ei sî încerce să îndeplinească, bunăoară, aspiraţia lui Mallarmé de a scrie ceea ce el numea Le Livre, Cartea cu majusculă, cea care ar fi izbutit să depăşească cu totul frontierele dintre diversele forme literare şi să ajungă la literatura în stare pură. Dar, scriitoare talentată şi sensibilă, trăind cu maximă intensitate o viaţă care, după cum vă veţi putea da seama citind Jurnalul, s-a dovedit în intervalul 1969- 1971 generoasă pe planul împlinirilor literare, dar deloc la fel în cel personal, nu a putut scoate notaţiile sale de sub însemnul literaturii de bună calitate. „Amintirile- scrie Constanţa Buzea într-o însemnare aflată către sfârşitul cărţii- nu au de-a face cu trecutul nostru, cu timpul, cu locul. Amintirile suntem noi. N-am să mă decid uşor şi nici defintiv ce sunt amintirile, acte de avariţie sau acte de generozitate. Sunt chinul şi binecuvântarea, memorie palidă şi memorie în flăcări, film contradictoriu, mereu reluat, reluat, refăcut, bucuria şi groaza de a înmărmuri şi de a topi în trecut, tu, imobil în faţa mişcărilor, lumilor, altora, gonitul, respinsul şi îmbrăţişatul, şi părăsitul, şi disperatul, şi calmul, şi viul, şi distrusul, şi iluzoriul, ceea ce nu este încă presimţit, puterea de a risipi şi de a aduna. O, Doamne, memorie şi uitare, şi desfigurare, şi derută, şi împăcare, cândva, mai târziu, acum, nu, acum niciodată!. Să nu putem scăpa unul de oboseala celuilalt, niciodată! Doi în aceeaşi măsură ca unul, ceartă pe acelaşi sac cu aur- cenuşă- nisip- osuar. Oglindă, cuvinte în convenţia cu numele singurătate născându-se! Ţinem minte ceea ce vrem, ceea ce putem din ceea ce nu este încă, unicatele noastre secrete unicatelor noastre secrete…încremenesc aparent nepăsătoare, cu preocuparea celui disperat să-şi uite de sine, oglindindu-se cât mai sărac în speranţă. Mă topesc, mă înec convinsă că îmi scapă, dacă nu mă grăbesc, ceea ce nu e. Şi iarăşi aş sta într-un lan de iarbă coaptă, în nesfârşită uscăciune, cu greieri sărindu-mi pe piept. .. Amintirile? Ele nu pot fi decât viitor” Nu vi se pare, stimaţi ascultători, că ceea ce tocmai v-am citit reprezintă un excelent poem în proză? Un fragment a cărui frumuseţe ar fi în măsură să vă determine să citiţi cartea? Dacă acest argument nu e suficient, mai adaug câteva. Constanţa Buzea s-a căsătorit în anul 1961 cu poetul Adrian Păunescu. În 1969, an în care încep notaţiile din Jurnalul dat publicităţii, cei doi soţi aveau deja o fiică- pe Ioana, şi aşteptau naşterea fiului lor, Andrei. Găsim, aşadar, în carte numeroase notaţii referitoare căsnicia celor doi, dar mai ales la felul de a fi al lui Adrian Păunescu. Numit mai des, în carte, El, decât Adrian. Un El tare în contradicţie cu omul care în poezie se arată tandru cu părinţii, cu femeile, cu copiii. Un om care le cerea socrilor săi bonuri de decontare pentru taxiul cu care veneau spre a a le- o aduce acasă pe Ioana, de care aveau grijă părinţii poetei. Şi asta o făcea cel ce avea să scrie Rugă pentru părinţi. Un om care nu pregeta să se poarte ursuz, străin, chiar dur cu soţia lui, să lipsească adesea de acasă, să aibă numeroase aventuri extreconjugale, soldate cu copii, arătaţi soţiei în chiar zilele în care aceasta se afla spre sfârşitul unei sarcini dificile. Iată un citat semnificativ- „Trăiesc lângă un disperat gălăgios şi plin de nervi. La început nu era aşa. Nu ştiu dacă ceea ce acumulez acum voi putea ierta, ori va veni un timp mai bun, şi altfel gestionat, în care să pot uita întâmplările degradante şi expresiile dure. Impetuos ocrotitor, vorbindu-mi pe toate tonurile, mai mult decât pot eu suporta, retezându-mi sistematic aripile cu aerul că mă îndrumă, mă înfundă într-o mizerie permanentă în care nu-mi convine să-mi las memoria trează, să înregistrez şi să rememorez. Arunc telegrafic pe hârtie aceste note. Simt că nu pot să îndur suferinţa curată, care limpezeşte. Binele şi răul se succed cu repeziciune, anulându-şi reciproc acumulările şi renăscând de la un ceas la altul. Nici binele, nici răul nu mai contează decât ca erodante loruşi. Absurd, ce mă distruge pare că-mi prieşte”. Veţi găsi în carte pagini încă şi mai dure decât acestea. Tot la fel cum veţi găsi şi alte portrete deloc tandre, făcute unui Nicolae Breban, de pildă. Dar citind cartea vă veţi întălni cu acel Mircea Eliade pe care Constanţa Buzea l-a cunoscut, admirat şi iubit, graţie sejurului american din anul academic 1970- 1971. Dar şi cu povestea interviului pe care Adrian Păunescu l-a obţinut de la marele savant şi scriitor şi pe care l-a publicat în presa din ţară într-un moment în care numele lui Eliade era cu dificultate acceptat de regimul comunist. În ce condiţii şi cum a fost publicat interviul cu care se laudă şi azi Adrian Păunescu – e altă poveste. Sigur e că Jurnalul Constanţei Buzea e o carte care merită cu prisosinţă să fie citită. Vă invit să o faceţi.

Text difuzat la Radio Transilvania