Într-o lume ideală, de-o culoare infinită,
Verdele febril strănută, ba pe-alocuri chiar palpită.
Doi copaci din curtea şcolii care vor să studieze
Şi-au făcut în grabă freza, iar acu’ vor să pozeze.

Frunzele cad repetente la istorii viitoare,
Plagiază veri trecute în icoane de culoare.
Două umbre îngheţate se sărută pe ascuns,
Chicotesc şi râd pe sparte, de-al copacilor cap tuns.

Iar un pui de căţelandru ce-a trecut colţul la stradă
S-a pierdut de fraţi, de sore sau o face vreo bravadă?
Murături înghesuite stau cu nasu’ în borcane
Şi se uită zăpăcite, dezbrăcate, fără haine.

Mustul fierbe prin butoaie ce demult sunt afumate,
Prinde lecţia degrabă să afume pe câţi poate.
Ogoarele decoltate, îşi croiesc straie mai noi,
Că-s vecine, la estradă, cu norii mânjiţi de ploi.

Ciripitu-i amintrire, o visare începută,
Nici gândacii nu acceptă muzica să fie mută.
Doar o barză ce-i de gardă sau ce startul l-a pierdut,
Întreabă fiece gloabă de nu vrea un nou-născut.

 toamna