MIRCEA MORARIU

de Gheorghe Florescu

Editura Humanitas, Bucureşti, 2008

Mare amator de jurnale şi de memorii, binecunoscutul critic şi istoric literar Dan C.Mihăilescu apreciază, într-un text de prezentare tipărit pe coperta a patra a cărţii Confesiunile unui cafegiu scrisă de Gheorghe Florescu şi apărută în anul 2008 în colecţia specializată e Editurii Humanitas că aceasta ar fi „cartea anului, marea surpriză a lui 2008”. Cred că Dan C. Mihăilescu e uşor prea entuziast în apreciere, dar, recunosc că mă tem să nu îi repet greşeala dacă spun că volumul e un fel de „istorie a României comuniste prin prisma comerţului cu delicatese, mai cu seamă cu cafea”. Sau o istorie a economiei subterane în comunism.

Confesiunule unui cafegiu e prima şi, probabil, ultima carte a lui Gheorghe Florescu. Gheorghe Florescu nu e scriitor, are doar studii liceale, dar i-a fost dat să cunoască multe dintre marile personalităţi ale lumii academice, medicale, artistice, dar şi securistico.poliţieneşti din România anilor’70- 80, o Românie care, între altele, s-a plasat şi sub semnul celebrei interogaţii „n-ai pe cineva?”, în jurul căreia marele Toma Caragiu, şi el personaj al volumului, a construit unul dintre celebrele sale scheciuri.

Născut la 8 mai 1944, Gheorghe Florescu se angajează, după încheierea stagiului militar, în anul 1964, în ceea ce se chema „comerţul socialist” ori „comerţul de stat cu ridicata”. Asta după ce, încă din copilărie şi adolescenţă, lucrase ca „băiat de prăvălie”. Până în 1985, când este arestat, în urma unei situaţii destul de încâlcite, simptomatice pentru „grupurile de interese” care operau în lumea comerţului românesc, situaţie pe care autorul încearcă să o lămurească în carte, Gheorghe Florescu a fost ceea ce se cheamă un comerciant cu vocaţie. Până în anul 1971, Florescu a lucrat în diverse compartimente ale comerţului en gros cu produse alimentare de lux. E bine, poate, să amintim că exact prin anul 1964, odată cu tot mai marea distanţare de Moscova, dar şi din dorinţa de reconciliere cu românii supuşi până atunci unui sistem comunist dintre descriptorii căruia un loc de frunte revenea penuriei, fostul lider comunist Gheorghe Gheorghiu- Dej a urmat sfaturile acelor economişti care i-au spus că a venit vremea să mai îndrepte veniturile ţării şi către consum şi, implicit, să diminueze rata acumulării. Pe piaţa românească a apărut ca prin minune o consistentă ofertă de produse alimentare şi nealimentare de provenienţă vestică, produse care erau rulate prin diversele întreprinderi comerciale special create, în fruntea cărora erau plasate persoane de încredere, dacă nu cumva chiar foşti ofiţeri de securitate. Gheorghe Florescu a lucrat în multe astfel de întreprinderi, specializate în desfacerea cafelei, a citricelor, a bananelor şi ciocolatei, fiind, în timp, primitor- distribuitor, dispecer, şef de secţie al Depozitului Panduri din cadrul Agenţiei de Import. Inteligent, înzestrat cu spirit comercial, dar şi cu o memorie aparte, tânărul Florescu a înţeles repede care sunt mecanismele secrete de funcţionare a unei asemenea întreprinderi, iar în primele capitole ale cărţii sale ni le dezvăluie cu lux de amănunte.

După moartea lui Gheorghiu- Dej, succesorul acestuia, Nicolae Ceauşescu a păstrat o vreme aceeaşi politică economică de liberalizare. Cum Ceauşescu era perceput drept „copilul teribil” al comunismului european, România primea relativ uşor credite, iar o parte dintre acestea erau folosite pe mai departe pentru consum. Aşa încât produsele vestice au fost încă prezente o perioadă de timp în rafturile magazinelor româneşti.

Într-un asemenea context, în anul 1971, Gheorghe Florescu preia de la mentorul său, cafegiul armean Avedis Carabelaian, magazinul de cafea şi dulciuri din Bulevardul Hristo Botev nr. 10, din care face repede unul dintre cele mai frecventate puncte comerciale din Capitală, cu atât mai atractiv cu cât armeanul îşi învăţase discipolul să prepare cafea după reţeta proprie, mulţi dintre cei care alcătuiau protipendata Bucureştiului dorind să bea aşa-numita „cafea Avedis”. Leon Kalustian sau N. Carandino, oameni care cunoşteau Bucureştiul interbelic, academicianul Alexandru Rosetti, actori de mâna întâi de la toate marile teatre din Capitală, scriitori precum Marin Preda ori Nichita Stănescu, medici renumiţi frecventau regulat magazinul unde Gheorghe Florescu era „responsabil” sau „şef de unitate”. Iar acum Gheorghe Florescu ni-i reaminteşte în cea mai omenească ipostază cu putinţă. Trebuie spus că astfel de magazine, precum cel al cărui şef a fost Gheorghe Florescu mai erau în Bucureştiul anilor’70, autorul însuşi amintindu-l pe cel de pe strada Nuferilor, azi General Berthelot. Un magazin fascinant, pe care eu însumi, copil fiind, îl percepeam drept o curiozitate în care zăboveam ori de câte ori vizitam Bucureştiul, fiind atras, chiar fără să o ştiu explicit, de aerul lui de prăvălie care parcă supravieţuise din vremea României interbelice. Loc în care parcă timpul curgea altfel.

La cutremurul din 4 martie 1977, magazinul de delicatese condus de Gheorghe Florescu e complet distrus, dar omul vrea să continue istoria la noua prăvălie deschisă pe strada Sfinţilor. Numai că lucrurile începuseră să se schimbe, iar schimbarea simţită încă dinainte de Cutremur, devine tot mai agresivă. Mai demult chiar, în funcţie de interesele politice, fuseseră înlocuiţi furnizorii, celor vestici luându-le locul cei din lumea a treia. Ţara începe să ducă lipsă de valută forte aşa încât sunt tot mai drastic restricţionate importurile, oferta de delicatese devine tot mai restrânsă, între şefii de magazine ducându-se lupta pentru a-şi asigura aprovizionarea preferenţială care, la rându-i, le asigura venituri mult peste cele aduse de salariu. Acel „n-ai pe cineva?” despre care vorbeam mai sus, căpăta dimensiuni obsesive. Fireşte, Gheorghe Florescu e tot mai căutat, mai ales atunci când cafeaua naturală a devenit ea însăşi „valută- forte”, dispărând de pe piaţă fiind substituită mai întâi cu cafeaua cu năut, iar mai apoi cu aşa-numita „cafea amestec cu înlocuitori”. Ce însemnau produsele în cauză, cât de nocive erau ele, putem afla citind Confesiunile unui cafegiu.

Cartea e, aşadar, deopotrivă, un fel de istorie a decăderii economice a României în ultimul deceniu al domniei lui Nicolae Ceauşescu, iar în capitolele care descriu anii de detenţie, o bună foaie de observaţie a puşcăriilor comuniste şi a bizantininismului ce îşi făcuse loc chiar şi acolo.

Nume, situaţii, studii de caz fac ca volumul lui Gheorghe Florescu să fie o lectură palpitantă. Cel puţin la fel de savuroasă precum o ceaşcă de cafea pregătită şi servită aşa cum se cuvine, fără grabă, cu atenţie la detalii.

Text difuzat de Radio Transilvania, ianuarie, 2009