(Varessa urticae)

de George Bălan [Riurel ]

2003-11-06 

 
Tremurând la fiecare adiere-a unui vânt
Frunza-i, sincer, speriată, dar se ţine… de cuvânt,
C-a promis încă „din faşă”, pe când mugur creanga-a fost
Că va legăna o floare şi-o să-i cânte pe de rost.

O omidă mătăsoasă ce-n culoare va transpare
Pe o aripă de flutur’ va poleniza iertare.
Flori de măr şi flori de piersic în tornade se rotesc
Norii-s pieptănaţi de Soare, în cosiţe se-mpletesc.

Prin seminţe înnegrite fructul viaţa îşi ascunde,
Toamna se aruncă-n tumbe rostuind timpu-n secunde.
Răscolit de-a frunze-i şoapte şi-a petalelor cortină,
Trunchiul înălţat la ceruri se afundă, iar, în tină.

Nu ’nainte de a-şi face un inel pentru cunună:
El n-a părăsit pe nimeni, doar nu le-o cânta în strună!
Înmuind creanga-n albastru, îmbrâncit de amintiri,
Cadastrează orice astru, ce-i aruncă vagi priviri.

Doar în minte-i încolţeşte o ideie, poate bună:
Altă dată să le-arate dansul paşilor de Lună.